FOTO. Eroul zilei! L-a salvat pe sătmăreanul care a încercat să sară de pe Podul Golescu
Sătmărean Mircea O., în vârstă de circa 60 de ani, a fost salvat de la moarte de doi bărbați cu simț civic și prezență de spirit. Sătmăreanul, care are la activ mai multe tentative, a trecut de balust...
Sătmărean Mircea O., în vârstă de circa 60 de ani, a fost salvat de la moarte de doi bărbați cu simț civic și prezență de spirit. Sătmăreanul, care are la activ mai multe tentative, a trecut de balustrada podului și se pregătea să sară direct în Someș, de pe conducta de gaz.
Unul dintre salvatori este Cristian L., în vârstă de 26 de ani. Acesta a povestit pentru PresaSM întreaga scenă.
”L-am văzut pe bărbat dincolo de balustradă și plângea. Am sunat la 112 și mi s-a spus să îl țin de vorbă, împreună cu un alt domn. Asta am și făcut, dar la un moment dat bărbatul și-a dat drumul. În acel moment l-am prins de geacă și l-am ținut. Dar acesta s-a eliberat din geacă și a încercat să se arunce din nou. Atunci l-am prins de pantaloni, iar împreună cu celălalt domn l-am ținut tare până au venit polițiștii și jandarmii. Sincer, am plâns de emoție. A fost o situație la limită”, a precizat Cristian L, pentru PresaSM.
[gallery columns="1" size="full" ids="106771,106772,106773,106778,106779"]
Cu ajutorul forțelor de ordine publică, bărbatul a fost preluat de un echipaj medical al SMURD și transportat la Unitatea de Primiri Urgențe unde, potrivit protocolului, va primi și consiliere psihologică.
Șeful Jandarmeriei Satu Mare, colonelul Ovidiu Popa, a declarat în 2017 că Mircea O. este internat doar câteva ore la Psihiatrie. După care revine din nou pe străzi. Din câte se pare, soluția ar fi la cei de la Direcția de Sănătate Publică, care ar trebui să ceară judecătorilor internarea definitivă a acestuia.
Reamintim că Mircea O. ontinuă să pună pe drumuri pompierii, jandarmii și polițiștii. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul ar încerca cu disperare să obțină o pensie de handicap psihic. Acesta a lucrat în cadrul Ministerului Apărării Naționale. Individul are la activ zeci de tentative, punând pe drum autoritățile.
Citește și
Actualitate
A treia dronă doborâtă în trei zile de Armata Română. Un F-16 a neutralizat un aparat fără pilot deasupra Mării Negre
Actualitate
FOTO. Urmărit de polițiști, șoferul din județul vecin și-a ambalat bolidul și s-a oprit într-un cap de pod. Apoi a luat-o la fugă
Actualitate
Furtuni la Satu Mare. Județul va intra sub Cod galben de vijelii, averse și căderi de grindină
Actualitate
VIDEO. Accident cumplit în județul vecin. Un tânăr și-a pierdut viața după ce a fost lovit de camion
Actualitate
Când revine canicula la Satu Mare. Prognoza meteo pentru săptămâna următoare
Actualitate
FOTO. Incendiu violent la o mare fabrică de mobilă. Peste 30 de pompieri luptă cu flăcările, județul vecin
Actualitate
FOTO. Incendiu în zona poligonului militar din Tătărești. O presă de balotat, distrusă complet! Flăcările s-au extins
Actualitate
Afacere de milioane, în vizorul anchetatorilor. Percheziții în județul Satu Mare, mai multe rețineri
Actualitate
FOTO. Șoferiță băută, accident în lanț, în municipiul Satu Mare. A lovit trei autoturisme în miez de noapte
Actualitate