Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Județul Satu Mare, în atenția globului! Vietate uriașă pozată la Călinești-Oaș

Județul Satu Mare a ajuns astăzi în atenția întregului mapamond, după ce pe cel mai mare lac de acumulare a fost observat o vietate, care aduce cu monstrul din Loch Ness, văzut ultima dată în Scoția. ...

FOTO. Județul Satu Mare, în atenția globului! Vietate uriașă pozată la Călinești-Oaș

Județul Satu Mare a ajuns astăzi în atenția întregului mapamond, după ce pe cel mai mare lac de acumulare a fost observat o vietate, care aduce cu monstrul din Loch Ness, văzut ultima dată în Scoția.

Zeci de specialiști din întreaga lume au ajuns astăzi, în regim de maximă urgență, pe Aeroportul Internațional Satu Mare, iar împreună cu oficialitățile județene au poposit la Călinești-Oaș.

Localnicii susțin că nu au mai văzut așa ceva de când s-a inundat zona și s-a format lacul de acumulare. Ei sunt de părere că monstrul ar fi venit de sub pământ, prin niște tuneluri preistorice, formațiuni neprospectate până în prezent.

”Am rămas perplecși când am observat animalul, sau ce o fi. Am sunat la Poliție, iar șeful de post ne-o zîs că nu-i lucru curat. Or tras clopotele la biserică, iar atunci arătarea s-o ascuns sub apă”, a zis un martor pentru PresaSM.

Polițiștii și jandarmii au închis întregul areal pentru că nu știu dacă animalul de mari dimensiuni este sau nu agresiv.

”Nu ne jucăm cu așa ceva, oameni buni. Poate are dinți de ceia mari, nu ne riscăm. O fi mâncat ceva pești, că sunt destui, dar no, Doamne ferește de rău și de necaz, poate nu s-or fi săturat și atacă și oameni”, a spus unul dintre polițiști.

La fața locului, după cum vă spuneam, au ajuns și unii specialiști în domeniu, care v-or desluși acest mister.

IMPORTANT: Evident, să nu uităm că astăzi este 1 Aprilie :) Și mai trebuie să și glumim!

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 1 oră
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 13 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 18 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 18 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 20 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 21 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 22 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 23 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 23 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite