Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Județul Satu Mare, lider național la producția de căpșuni. Halmeul, raiul producătorilor

Județul Satu Mare a fost până în anii 90 cel mai mare producător de căpșuni din România. Specialiștii susțin că de la aproximativ 1.800 de hectare cultivate cu căpşuni înainte de 1989, în judeţul Satu...

FOTO. Județul Satu Mare, lider național la producția de căpșuni. Halmeul, raiul producătorilor

Județul Satu Mare a fost până în anii 90 cel mai mare producător de căpșuni din România. Specialiștii susțin că de la aproximativ 1.800 de hectare cultivate cu căpşuni înainte de 1989, în judeţul Satu Mare suprafaţa cultivată a ajuns la 850 de hectare. Cu toate acestea, fermierii s-au perfecționat de la an la an, iar acum se pot lăuda cu o roadă importantă. Iar la Halmeu a avut loc astăzi Festivalul Căpșunelui. Un real festin pentru curioși, în condițiile în care au fost expuse zeci de soiuri. Deputații de Satu Mare, Octavian Petric (Pro România) și Magyar Lorand (UDMR) au fost unii dintre cei care au jurizat în competiția de la Halmeu. Deputatul Magyar Lorand este unul dintre cei mai mari susținători ai agricultorilor din județul Satu Mare, demarând mai multe activități parlamentare în acest sens. Octavian Petric a spus că județul Satu Mare deține 50% din suprafața cultivată cu căpșuni în toată România, iar o bună parte din aceasta este situată în Halmeu. An de an, în luna mai, Halmeul aprovizionează cu căpșuni județele din toată regiunea și chiar mai mult. Nu în zadar, de câțiva ani, aici se organizează cu mult succes Festivalul Căpșunilor. ”Am fost bucuros să particip azi la acest eveniment, să aflu preocupările fermierilor mici și mari, oameni harnici care fac o muncă grea, dar cu rezultate excepționale. Apreciez modul în care este organizat festivalul, dar și dorința cultivatorilor de căpșuni de a se autodepăși an de an. Îi felicit pe toți producătorii pentru că duc tradiția locului mai departe, pentru că fac eforturi să cultive în continuare soiurile de căpșuni autohtone care ne-au consacrat în toată țara”, a precizat Octavian Petric.

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 10 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 15 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 15 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 17 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 18 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 19 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 20 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 20 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 21 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 21 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 22 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 22 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite