FOTO. Lovitură pentru contrabandiști și hoți! Camere video în piețele din Satu Mare
Primăria municipiului Satu Mare le-a pus gând rău contrabandiștilor și falșilor producători din piețe. Astfel, administrația locală a montat zece camere de supraveghere în Piața Mare, reabilitată rece...
2 martie 2020
1 min citire
Primăria municipiului Satu Mare le-a pus gând rău contrabandiștilor și falșilor producători din piețe. Astfel, administrația locală a montat zece camere de supraveghere în Piața Mare, reabilitată recent, urmând să continue demersul pentru Piața Someș, Piața Mică, Piața de vechituri și Piața Micro 17.
”Îmbunătățim siguranța publică și în piețe! În Piața nr.1 au fost montate 10 camere de supraveghere, se montează și în Piața Someș, urmează Piața Mică, Piața de Vechituri și Piața Micro 17. Prin instalarea acestora, asigurăm prevenirea furturilor de la cumpărători și comercianți”, este anunțul Primăriei Satu Mare.
Astfel, Poliția Locală și Inspectoratul Județean de Poliție îi vor putea depista mult mai ușor pe cei care comit contravenții sau infracțiuni.