Acțiuni ale polițiștilor pentru prevenirea faptelor antisociale și creșterea siguranței rutiere. La data de 8 august a.c., în intervalul orar 20.00-00.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, împreună cu reprezentanți ai Registrului Auto Român Satu Mare, au desfășurat o acțiune în municipiul Satu Mare, cu scopul de a crește gradul de disciplină rutieră și de a combate accidentele rutiere.
Autoturismele oprite în trafic au fost verificate de către inspectorii din cadrul Registrului Auto Român, în vederea identificării autovehiculelor care nu corespund din punct de vedere tehnic pentru circulația pe drumurile publice.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 35 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei, fiind reținute 15 certificate de înmatriculare pentru modificarea sistemului de evacuare, noxe emise peste limita admisă și anvelope de alte dimensiuni montate pe autoturism.
De asemenea, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 8 - 10 august a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 100.000 de lei.
Polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 450 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 200.000 de lei.
Totodată, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 27 conducători de autoturisme, fiind reținute și 17 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.