Pregătirile pentru Festivalul Folcloric „Sâmbra Oilor” au intrat în linie dreaptă. Autoritățile au fost astăzi în teren pentru a pune la punct detaliile logistice. Vorbim aici de amenajarea zonelor pentru public, dar și pentru comercianți, căile de acces și evacuare, spațiile de parcare și măsuri de prim-ajutor.
Autoritățile au fost în această dimineață în teren, pe dealul de la Huta Certeze, acolo unde la începutul lunii mai, iubitorii de folclor oșenesc sunt așteptat pentru ediția cu numărul 68 a festivalului Sâmbra Oilor.
La verificări au participat toate instituțiile implicate în organizare. Acțiunea va viza evaluarea unor aspecte logistice esențiale, precum amenajarea zonelor destinate publicului și comercianților, căile de acces și evacuare, spațiile de parcare, măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, punctele de prim-ajutor, alimentarea cu energie electrică, salubrizarea perimetrului, dar și condițiile de desfășurare în siguranță a activităților artistice și comerciale.
Consiliul Județean Satu Mare și-a reafirmat sprijinul pentru promovarea tradițiilor locale, contribuind cu o parte importantă din fondurile necesare desfășurării acestui festival emblematic pentru Țara Oașului.
Ediția cu numărul 68 a festivalului „Sâmbra Oilor” va avea loc în data de 3 mai, la Huta Certeze.