Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Revelionul pensionarilor din Satu Mare, spart astăzi de Poliție. Era ilegal

Revelionul Asociației Județene a Pensionarilor din Satu Mare a fost oprit astăzi, în jurul orei 16.00, de Poliție. Martorii au declarat pentru PresaSM că la petrecere au fost pe listă 145 de persoane,...

FOTO. Revelionul pensionarilor din Satu Mare, spart astăzi de Poliție. Era ilegal

Revelionul Asociației Județene a Pensionarilor din Satu Mare a fost oprit astăzi, în jurul orei 16.00, de Poliție. Martorii au declarat pentru PresaSM că la petrecere au fost pe listă 145 de persoane, iar oamenii legii i-au poftit pe toți acasă, având în vedere restricțiile care sunt în vigoare.

Petrecerea a avut loc la un restaurant din Cartierul Micro 16, chiar lângă Podul Golescu. Pensionarii s-au declarat extrem de nemulțumiți fiindcă și-au plătit meniul și sperau să petreacă pe cinste. Reproșuri care s-au îndreptat spre conducerea asociației sătmărene.

Organizatorii evenimentului au dat, în schimb, vina pe reprezentanții localului, care nu i-ar fi informat că petrecerea nu este permisă. Asta în condițiile în care orice cetățean din România știe că petrecerile nu mai sunt permise după prima zi a noului an.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite