La data de 4 aprilie, la ora 16.20, polițiștii Biroului Rutier Oradea au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe strada Transilvaniei din municipiul Oradea, județul Bihor, s-a produs un accident rutier.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, la fața locului, s-a constatat că, un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, în timp ce conducea un autoturism pe strada Transilvaniei, la intersecția cu strada Călugăreni, din municipiul Oradea, județul Bihor, în condiții ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi efectuat un viraj spre stânga, pentru a pătrunde pe strada Călugăreni, ar fi pătruns în intersecție, nu ar fi acordat prioritate de trecere și a intrat în coliziune cu un motociclu, condus de un bărbat, 49 de ani, din comuna Biharia, județul Bihor, pe strada Transilvaniei, pe direcția Bulevardul Ștefan cel Mare – strada Corneliu Coposu, pe banda a doua de circulație, din partea dreaptă a autoturismului.
În urma accidentului rutier, bărbatul care conducea motocicleta a suferit leziuni pentru îngrijirea cărora a fost transportat la spital.
Rezultatele testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto și a conducătorului motocicletei au relevat faptul că aceștia nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice.
Polițiștii Serviciului Rutier Bihor continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier.