Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Sătmărean rănit într-un accident rutier. Impact puternic între două TIR-uri. A rămas blocat în cabină

Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri s-a produs pe DN 7, în localitatea Brezoi, județul Vâlcea. Unul dintre șoferi, în vârstă de 46 de ani, originar din județul Satu Mare, a f...

FOTO. Sătmărean rănit într-un accident rutier. Impact puternic între două TIR-uri. A rămas blocat în cabină

Un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri s-a produs pe DN 7, în localitatea Brezoi, județul Vâlcea. Unul dintre șoferi, în vârstă de 46 de ani, originar din județul Satu Mare, a fost rănit și transportat la spital.

Pompierii militari vâlceni au intervenit de urgență pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, descarcerare și acordarea primului ajutor. La fața locului au fost mobilizate forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi și Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu două autospeciale de descarcerare, o ambulanță SMURD, o autospecială CBRN și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean.

 La sosirea echipajelor operative, s-a constatat că în accident sunt implicate două ansambluri de vehicule, iar o persoană era încarcerată. Salvatorii au intervenit pentru extragerea victimei, aceasta fiind predată conștientă echipajelor medicale.

Potrivit primelor verificări, un bărbat de 63 de ani, din comuna Sălătrucel, care conducea o autoutilitară, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și meteo, intrând în coliziune cu un autotren condus de șoferul sătmărean. În urma impactului, bărbatul de 46 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

"Din primele verificări efectuate la fața locului, s-a stabilit că un bărbat de 63 de ani, din comuna Sălătrucel, în timp ce conducea o autoutilitară, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum și meteo, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, condus de un bărbat de 46 de ani, din comuna Moftin, județul Satu Mare. În urma impactului, bărbatul de 46 de ani a fost rănit și transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", au precizat polițiștii. 

Conducătorul auto de 63 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Celălalt șofer nu a putut fi testat la fața locului din cauza stării medicale, urmând ca procedura să fie efectuată la unitatea spitalicească.

ACCIDENT TIR.jpg ACCIDENT TIR1.jpg

accident tir-uri1.jpg accident tir-uri.jpg

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite