Tânărul careian Lorin Cioltean a reușit să treacă mai multe teste pentru încadrarea ca și agent din sursă externă - fără școală militară - în Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare. Motiv de îngrijorare pentru unii polițiști și jandarmi din zona Careiului, care îl cunosc pe tânăr de pe vremea în care acesta se bătea prin baruri și se deschideau lucrări penale pe numele său.
Conform informațiilor PresaSM, cazierul judiciar al tânărului este curat. Și asta pentru că lucrările penale deschise în trecut pe numele său - ca urmare a unor agresiuni verbale sau fizice - au fost închise doar după împăcarea cu victimele sale. Dar faptele au existat!
Sportiv de performanță, atât la box cât și la MMA, Lorin Cioltean este cunoscut ca un tip extrem de hotărât, cu probleme de temperament, implicat în mai multe dispute verbale și fizice, inclusiv cu forțele de ordine.
Polițiștii și jandarmii se întreabă cum vor putea colabora cu noul lor coleg, după ce în trecut au fost pe părți diferite ale baricadei.
Alții susțin că ar fi nevoie de astfel de persoane hotărâte în Poliție, care să nu ezite să intervină când trebuie impuse prevederile legale, chiar și prin mijloace coercitive.
Cert este că - potrivit informațiilor PresaSM - Cioltean Lorin ar urma să fie agent în cadrul Postului Comunal de Poliție din Cămin, o zonă relativ liniștită din județul Satu Mare.
Absolvent al unui liceu de prestigiu din Carei - Liceul Teoretic - și al Universității Cluj-Napoca, Cioltean este de profesie inginer silvic și este perceput ca și un tip foarte inteligent, dar care ar avea probleme de temperament. A lucrat ultima dată în cadrul unui ocol silvic privat din zona Careiului.
Nota redacției: Persoane apropiate de Lorin Cioltean l-au contactat unul dintre reporterii PresaSM pentru a-i solicita ștergerea articolului, respectiv devoalarea sursei/surselor care au stat la baza informațiilor. Le reamintim și acestor personaje că PresaSM nu trebuie să fie confundată cu PSD, acolo unde tatăl tânărului activează cu succes. Noi acționăm în baza interesului public. Orice formă de presiune suplimentară va atrage după sine și consecințele legale de rigoare.