Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Se caută eroul care a salvat o femeie din mașina răsturnată în Satu Mare

Un apel public a fost lansat în mediul online de soțul uneia dintre victimele accidentului rutier produs luni, 20 aprilie 2026, pe strada Dorobanților din municipiul Satu Mare. În incident au fost imp...

FOTO. Se caută eroul care a salvat o femeie din mașina răsturnată în Satu Mare

Un apel public a fost lansat în mediul online de soțul uneia dintre victimele accidentului rutier produs luni, 20 aprilie 2026, pe strada Dorobanților din municipiul Satu Mare. În incident au fost implicate două autoturisme, iar în urma impactului violent, una dintre mașini s-a răsturnat pe carosabil.

Conform Dincolo de Sport, bărbatul caută un martor esențial, care se afla într-o dubă în momentul producerii accidentului și care a intervenit prompt pentru a acorda primul ajutor victimei. Potrivit celor transmise, acesta a contribuit inclusiv la scoaterea femeii din autoturismul răsturnat, gest care s-a dovedit crucial în acele momente critice.

Soțul victimei își exprimă recunoștința pentru implicarea martorului și își dorește să ia legătura cu acesta pentru a putea clarifica împrejurările exacte în care s-a produs accidentul.

„Fac un apel către persoana care a fost martor la accidentul de ieri de pe strada Dorobanților și se afla într-o dubă. A fost foarte implicată și a ajutat la acordarea primului ajutor pentru soția mea. Îi mulțumim enorm pentru ajutor și am dori să luăm legătura pentru a înțelege exact cum s-a petrecut accidentul”, a transmis sătmăreanul Bogdan Alex Cojocaru.

Acesta îi roagă pe cei care îl recunosc pe martor sau dețin informații relevante să îl ajute să intre în contact cu el, subliniind importanța clarificării situației. Apelul a fost distribuit intens în mediul online, în speranța că persoana respectivă va vedea mesajul și va lua legătura cu familia victimei.

Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, în accident au fost implicate două autoturisme. În urma impactului, ambele mașini au ajuns în șanțul de pe marginea drumului, doar că unul dintre autoturisme s-a răsturnat pe partea laterală. Din verificările efectuate la fața locului reiese că accidentul s-ar fi produs pe fondul neasigurării corespunzătoare la efectuarea unui viraj la stânga. Această manevră riscantă a dus la coliziunea dintre cele două vehicule.

Ca prin minune, niciunul dintre conducătorii auto nu a suferit leziuni. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest de către polițiști, rezultatele fiind negative, ceea ce exclude consumul de alcool ca factor determinant al producerii accidentului.

accident masina rasturnata satu mare (2).jpg accident masina rasturnata satu mare (3).jpg accident masina rasturnata satu mare (4).jpg accident masina rasturnata satu mare (1).jpg

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite