FOTO. Șoferiță (18 ani) a intrat cu mașina, în plin, într-o casă!
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Telcișor, aflată la volanul unei mașini 4×4, a suferit răni în urma unui accident petrecut la Chiuza, unde a pierdut controlul autoturismului și a intrat cu el într-...
O tânără, în vârstă de 18 ani, din Telcișor, aflată la volanul unei mașini 4×4, a suferit răni în urma unui accident petrecut la Chiuza, unde a pierdut controlul autoturismului și a intrat cu el într-o clădire de la marginea DN 17 D.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, tânăra a primit îngrijiri la fața locului, refuzând transportul la spital.
”Conform primelor verificări efectuate la fața locului de către polițiștii Secției 4, a rezultat faptul că, în jurul orei 13.00, pe drumul național 17D, în localitatea Chiuza, o tânără de 18 ani din Telcișor care conducea un autoturism pe direcția Beclean-Năsăud, nu ar fi adaptat viteza într-o curbă și a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu un imobil. Din fericire, în urma accidentului nu au fost înregistrate victime, toate persoanele implicate au refuzat să fie transportate la spital. Șoferița a fost testată de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, informează IPJ Bistrița-Năsăud.
[gallery columns="1" size="full" ids="107097,107098,107099,107100,107101"]
Citește și
Actualitate
Un sătmărean a băut o halbă de bere și o pălincă, apoi a distrus un stâlp de electricitate
Actualitate
Anvelope tăiate în plină stradă, în mod repetat, în municipiul Carei
Actualitate
Adrian Cozma prezintă documente AEP privind contractele PSD Satu Mare cu o firmă din familia Govor. Valoarea depășește un milion de lei
Actualitate
Batalionul 52 Geniu „Tisa” din Satu Mare face zeci de angajări. Nu aveți nevoie de Bacalaureat, salar atractiv
Actualitate
FOTO. Tâlhărie în plină stradă, la Satu Mare. O femeie de 62 de ani, atacată în timp ce se întorcea de la cumpărături
Actualitate
Șansa unei cariere în sănătate începe aici! Înscrie-te cu sau fără diplomă de BAC la Școala Postliceală „Henri Coandă” Satu Mare
Actualitate
Cătălin Cherecheș, fostul primar din Baia Mare, scapă de gratii. Judecătorii au decis eliberarea condiționată
Actualitate
Bilanțul unei zile de controale în Satu Mare: șofer băut, sute de sancțiuni și amenzi de peste 86.000 de lei
Actualitate
FOTO. Accident pe Drumul Careiului, în sensul giratoriu de la mall. O ambulanță a fost chemată la fața locului
Actualitate