Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. TIR făcut scrum în județul Satu Mare. Șoferul a fost la un pas să ia foc

TIR făcut scrum în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat într-o parcare din apropierea comunei Pișcolt. Un TIR a fost făcut scrum într-o parcare situată pe Drumul Național 19, în zona comunei Pișcolt...

FOTO. TIR făcut scrum în județul Satu Mare. Șoferul a fost la un pas să ia foc

TIR făcut scrum în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat într-o parcare din apropierea comunei Pișcolt. Un TIR a fost făcut scrum într-o parcare situată pe Drumul Național 19, în zona comunei Pișcolt. Imaginile au fost surprinse de reporterii PresaSM în această dimineață, în jurul orei 05.00. Potrivit primelor informații obținute de PresaSM, se pare că sistemul de încălzire al habitaclului ar fi cedat, producând un scurt-circuit. Prima dată s-a aprins cabina TIR-ului, iar apoi flăcările au cuprins și remorca. Șoferul a încercat să stingă flăcările cu ajutorul a două stingătoare, dar din păcate nu a reușit, din cauza flăcărilor extrem de violente. Au încercat să îi sară în ajutor și alți șoferi, dar fără nicio șansă. Într-un final au ajuns la fața locului echipajele specializate ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. Aceșitia au stins flăcările în limitele găsite. Șoferul a scăpat doar cu câteva răni minore, respectiv și-a ars părul. Daunele sunt de câteva zeci de mii de euro.

Galerie foto:

Citește și

Dintr-o familie modestă, spre Facultatea de Medicină. Povestea Olimpiei, tânăra romă care refuză să lase sărăcia să-i decidă viitorul
Actualitate

13 iulie 2026
Incendiu puternic într-o locuință din județul Satu Mare. Proprietarul a ajuns la spital după ce a inhalat fum

Victorie, în premieră, în instanță pentru o șoferiță din Satu Mare. Asigurator obligat să plătească integral daunele morale

Revoltă în PNL Satu Mare. Zeci de liberali ies în stradă împotriva conducerii lui Adrian Cozma, după schimbarea liderilor din Satu Mare și Carei

VIDEO. Scrisoare deschisă către Patriarhia Română. Mircea Govor anunță un nou demers împotriva deputatului Adrian Cozma

FOTO. Care este starea sătmărencei înjunghiate de fostul iubit. Cei doi copii ai femeii, luați în plasament

De două ori beat la volan în doar două luni. S-a urcat din nou la volan, a provocat un accident și ajunge la închisoare

FOTO. Controale ample în trafic la Satu Mare: amenzi de peste 17.000 de lei și 14 certificate de înmatriculare reținute. Trei șoferi s-au ales cu dosare penale

FOTO. Tentativă de omor în Tarna Mare. Un bărbat de 27 de ani a fost arestat preventiv după ce și-ar fi atacat concubina cu un cuțit

Își supraveghea soția din mașină și îi fotografia locuința. A amenințat că incendiază mașina ”amantului”

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite