Un incendiu a izbucnit marți dimineață, 17 martie 2026, în cartierul Micro 15 din municipiul Satu Mare, flăcările manifestându-se la pubelele de gunoi amplasate pe Aleea Prahovei. Incidentul s-a produs în jurul orei 9.00 și a creat momente de îngrijorare pentru locuitorii din zonă, deoarece în apropiere erau parcate mai multe autoturisme.
Potrivit informațiilor PresaSM, focul a cuprins containerele de gunoi și risca să se extindă rapid la mașinile parcate în imediata apropiere. Câțiva șoferi au reacționat prompt și au intervenit cu un stingător pentru a împiedica aprinderea unuia dintre autoturisme.
În același timp, s-a solicitat ajutor de la Pompieri prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112. Pompierii au reușit să stingă rapid focul și să împiedice extinderea acestuia la autoturismele parcate sau la alte bunuri din zonă. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, iar pagubele materiale au fost limitate la containerele de gunoi afectate de flăcări.
Ce spun POMPIERII: ”În această dimineață, 17 martie, în jurul orei 09:10, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Someș" a fost sesizat cu privire la izbucnirea unui incendiu la tomberoane de deșeuri menajere, situate în municipiul Satu Mare, cartierul Micro 15, pe strada Prahova. La locul intervenției s-au deplasat de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă, încadrate de 9 cadre militare ale Detașamentului de Pompieri Satu Mare.
Incendiul a fost lichidat în scurt timp, fiind împiedicată extinderea acestuia. În urma evenimentului, două tomberoane și deșeurile din interior au ars în proporție de aproximativ 50%, iar un al treilea tomberon a fost distrus în totalitate. De asemenea, un autoturism aflat în apropiere a fost afectat, fiind distrusă oglinda laterală a acestuia. Din fericire, nu s-au înregistrat victime. Cauza probabilă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită.



Reamintim că în cursul serii de luni, în jurul orei 19:10, pompierii au fost alertați cu privire la degajarea de fum în beciul unui bloc de locuințe situat pe Str. Milcov. La fața locului s-au deplasat prompt două autospeciale pentru situații de urgență, precum și un echipaj de prim ajutor din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare. Din motive de siguranță, 17 persoane au fost evacuate preventiv de pe casa scării, până la asigurarea condițiilor optime pentru reluarea accesului în locuințe.
Intervenția echipelor a constat în localizarea și lichidarea sursei fumului, precum și în verificarea întregii zone pentru prevenirea oricăror riscuri suplimentare.
Cauza probabilă a incidentului a fost identificată ca fiind foc deschis în spații închise. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Pompierii recomandă respectarea strictă a regulilor privind utilizarea focului în spațiile închise și atenție sporită în gospodării pentru prevenirea unor astfel de evenimente.