Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Accident cumplit în țară. Mașina pur și simplu s-a rupt în două. Un tânăr a murit, alții trei se luptă pentru viață.

Imagini cumplite, noaptea trecută, pe bulevardul Mamaia din Constanța, în urma unui accident înfiorător. Din primele informații, șoferul unui Mercedes, care gonea cu viteză, ar fi pierdut controlul vo...

FOTO/VIDEO. Accident cumplit în țară. Mașina pur și simplu s-a rupt în două. Un tânăr a murit, alții trei se luptă pentru viață.

Imagini cumplite, noaptea trecută, pe bulevardul Mamaia din Constanța, în urma unui accident înfiorător. Din primele informații, șoferul unui Mercedes, care gonea cu viteză, ar fi pierdut controlul volanului și s-a izbit de un stâlp aflat pe marginea drumului. Impactul a fost atât de puternic, încât mașina s-a rupt efectiv în două. Cinci persoane au fost rănite în accident. Patru dintre ele  - două inconştiente, iar alte două rănite grav - au ajuns la spital. Din păcate, una dintre victime a decedat, titrează jurnaliștii de la Observator.

Cinci tineri se aflau în mașină, în momentul accidentului: patru băieţi şi o fată, cu vârste între 21 şi 25 de ani.  Din primele informaţii, o maşină care circula cu viteză s-a izbit de un stâlp. Impactul a fost atât de puternic, încât autoturismul s-a rupt efectiv în două. 

La faţa locului au intervenit salvatorii militari cu mai multe autospeciale, dintre care și descarcerarea. Din accidentul rutier au rezultat 5 victime dintre care două au fost preluate inconștiente. 

"În această seară, pompierii constănțeni au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs la un autoturism în zona stațiunii Mamaia. La fața locului, s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj de prim ajutor, un echipaj de terapie intensivă mobilă, o autospecială pentru transport personal și victime multiple, precum și un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța.

Salvatorii ajunși la fața locului au constatat că în accident au fost implicate cinci persoane. Patru dintre acestea au fost transportate la Spitalul Județean Constanța, două fiind inconștiente, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani", a transmis Ana Maria Stoica, purtător de cuvânt ISU Dobrogea.

Din păcate, unul dintre cei doi tineri aflaţi în stare critică - băiatul de 25 de ani, s-a stins la spital.

sursa foto: Observator

Citește și

A crezut că seara poate scăpa de vigilența frontieriștilor. Tânărul s-a ales cu dosar penal
Actualitate

A crezut că seara poate scăpa de vigilența frontieriștilor. Tânărul s-a ales cu dosar penal

acum 1 oră
FOTO. Polițiștii sătmăreni și cei din Ungaria, filtre pe drumurile spre fostele vămi. Sute de șoferi, trași pe dreapta. Amenzi de zeci de mii de lei
Actualitate

FOTO. Polițiștii sătmăreni și cei din Ungaria, filtre pe drumurile spre fostele vămi. Sute de șoferi, trași pe dreapta. Amenzi de zeci de mii de lei

acum 2 ore
Cel mai ”de treabă” traficant din Satu Mare. Oferea ”marfă” și gratuit
Actualitate

Cel mai ”de treabă” traficant din Satu Mare. Oferea ”marfă” și gratuit

acum 2 ore
FOTO. Accident în Cartierul Micro 17. Impact între două mașini, trafic afectat parțial
Actualitate

FOTO. Accident în Cartierul Micro 17. Impact între două mașini, trafic afectat parțial

acum 18 ore
VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17
Actualitate

VIDEO. Accident și eternele ”parlamentări” din sensul giratoriu. Astăzi, în Micro 17

acum 19 ore
Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli
Actualitate

Un nou clan tulbură liniștea în municipiul Satu Mare. Bătaie în cluburi și lângă școli

acum 21 ore
FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la anexa unei fabrici din municipiul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

acum 22 ore
Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 22 ore
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

18 aprilie 2026
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

18 aprilie 2026
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

17 aprilie 2026
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite