Comunitatea din Micula Nouă și întreg județul Satu Mare sunt în doliu după tragedia care a curmat viața micuțului Adelin Florin, copilul în vârstă de doar 2 ani și 3 luni care a decedat în urma incidentului petrecut la spațiul de joacă amenajat cu ocazia Zilelor Orașului Satu Mare. Familia îndurerată a anunțat când vor avea loc priveghiul și ceremonia de înmormântare.
„Cu tristețe în suflet și cu inima frântă dorim să anunțăm trecerea în neființă a celui ce a fost fiul nostru (...) Adelin Florin, comoara sufletului nostru și tot ce am prețuit mai mult pe acest pământ. A fost cel mai bun frate pentru sora lui și cel mai iubit copil de părinții lui și de toată lumea. Priveghiul va avea loc în data de 31.05.2026, de la ora 19:00, la Capela Ortodoxă din Micula Nouă, iar slujba de înmormântare în data de 01.06.2026, de la ora 13:00, la Cimitirul Ortodox din Micula Nouă. Drum lin spre îngeri, suflet curat, nu te vom uita niciodată, nici noi și nici cei ce te-au cunoscut!”, este mesajul transmis de familia îndoliată.
Între timp, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare coordonează cercetările efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Satu Mare într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă.
Potrivit informațiilor obținute de PresaSM, medicii legiști au stabilit că decesul copilului s-ar fi produs pe fondul unei afecțiuni preexistente, respectiv o tumoare renală nediagnosticată și asimptomatică. Cu toate acestea, ancheta continuă pentru a se stabili dacă operatorul care administra toboganul gonflabil a respectat toate măsurile de siguranță necesare.
„Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare, coordonați de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă cu privire la un incident care a avut loc în spațiul de joacă amenajat cu prilejul Zilelor Orașului. În jurul orei 21.00, un minor în vârstă de doi ani și trei luni a căzut de pe treptele unui tobogan gonflabil, intrând în stare de inconștiență. La fața locului s-a deplasat un echipaj medical de urgență, care a efectuat manevre de resuscitare. Din păcate, în jurul orei 23.00 s-a constatat decesul”, a declarat pentru PresaSM purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, procurorul Daiana Cerni.
Familia copilului a precizat că nimeni nu știa despre existența tumorii, aceasta fiind complet asimptomatică.
„Se putea întâmpla oriunde, inclusiv acasă în somn. Nu s-a știut de acea tumoare, a fost asimptomatică. Copilul nu a dat niciun semn că ar fi bolnav. Totul s-a întâmplat subit”, au declarat membrii familiei pentru PresaSM.
Tragedia a șocat întreaga comunitate, iar sute de persoane și-au exprimat compasiunea față de familia greu încercată de pierderea prematură a micuțului Adelin Florin.