Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Prins în flagrant cu droguri în zona festivalului Untold. Cu cât vindea substanțele interzise

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT Cluj, după ce a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri de mare risc în apropierea stadionului Cluj-Arena, unde se desfăşoară fe...

FOTO/VIDEO. Prins în flagrant cu droguri în zona festivalului Untold. Cu cât vindea substanțele interzise

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore de procurorii DIICOT Cluj, după ce a fost prins în flagrant în timp ce vindea droguri de mare risc în apropierea stadionului Cluj-Arena, unde se desfăşoară festivalul Untold.

Potrivit procurorilor, "inculpatul a fost prins în flagrant, în timp ce comercializa droguri de mare risc, în proximitatea spaţiului de desfăşurare a unui festival de muzică în municipiul Cluj-Napoca, asupra sa fiind găsite 10 tablete de ecstasy şi cantitatea de 5 grame 3-CMC".

Anchetatorii au percheziţionat locuinţa bărbatului, unde au găsit şi de unde au ridicat 454 comprimate ecstasy, 160,2 grame 3-CMC, 92,7 grame rezină de canabis şi 153,7 grame canabis, trei cântare de precizie, şase grindere, suma de 4750 lei, două laptopuri, precum şi alte mijloace de probă.

"S-a reţinut că, în perioada 03-04.08.2023, inculpatul a comercializat droguri de mare risc, respectiv ecstasy şi 3-CMC, pentru sume cuprinse între 600 şi 1.600 lei. De asemenea, s-a stabilit faptul că în perioada mai-iulie 2023, inculpatul a comercializat, în mod repetat şi canabis, drog de risc pentru sume cuprinse între 20 şi 50 lei gramul", se arată în comunicatul DIICOT.

Individul a fost reţinut în cursul zilei de sâmbătă, pentru 24 de ore, urmând ca duminică să fie prezentat judecătorului de libertăţi din Tribunalul Cluj, cu propunerea de arestare preventivă.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite