Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Vlăduț (18), condus pe ultimul drum. Familia cere să i se facă dreptate

Durere fără margini în comuna Vama, județul Satu Mare, unde astăzi Vlăduț Crișan, tânărul de doar 18 ani decedat în condiții încă neclare, a fost condus pe ultimul drum. Rude, prieteni, colegi și memb...

FOTO/VIDEO. Vlăduț (18), condus pe ultimul drum. Familia cere să i se facă dreptate

Durere fără margini în comuna Vama, județul Satu Mare, unde astăzi Vlăduț Crișan, tânărul de doar 18 ani decedat în condiții încă neclare, a fost condus pe ultimul drum. Rude, prieteni, colegi și membri ai comunității s-au adunat în număr mare pentru a-și lua rămas bun de la adolescentul plecat mult prea devreme dintre noi. Familia, răvășită de pierdere, a transmis în aceste zile un mesaj sfâșietor, cerând în același timp să se facă lumină asupra circumstanțelor tragediei: „Pentru lume ai fost doar un copil, pentru noi ai fost lumea întreagă… Trebuia să mergem la nunta ta, nu la așa ceva, măi Vlăduț”. Priveghiul a avut loc marți seara, la Capela din Vama, iar astăzi, la ora 13:30, tânărul a fost înmormântat.

Reamintim că duminică dimineața, Vlăduț Crișan, elev în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic „Ioniță G. Andron” din Negrești-Oaș, a fost găsit fără viață în locuința familiei sale. Deși cadrele medicale au intervenit rapid, nu au mai putut face nimic pentru a-l salva. Moartea sa a provocat un val de emoție în întreaga comunitate și în rândul colegilor și profesorilor.

Potrivit informațiilor PresaSM, tânărul se prezentase cu două nopți înainte la Camera de Primiri Urgențe a Spitalului Orășenesc Negrești-Oaș, acuzând dificultăți de respirație și tremurături, simptome care ar fi putut sugera un atac de panică. Nu se știe însă ce diagnostic a primit sau ce tratament i-a fost administrat. Cauza decesului va fi stabilită cu exactitate de medicii legiști, existând suspiciuni că ar putea fi vorba despre un infarct.

Poliția Negrești-Oaș, sub supravegherea unui procuror, a deschis o anchetă pentru a clarifica împrejurările tragediei. Într-un răspuns transmis la solicitarea PresaSM, reprezentanții IPJ Satu Mare au precizat că, la examinarea exterioară, nu au fost identificate urme de violență și că trupul neînsuflețit a fost trimis la Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Până la acest moment, polițiștii afirmă că nu există suspiciuni privind moartea tânărului.

Impactul pierderii lui Vlăduț a fost resimțit profund la liceul unde acesta studia. Conducerea instituției a transmis un mesaj emoționant: „Cu o durere adâncă, ne luăm rămas bun de la Crișan Vlăduț, plecat mult prea devreme dintre noi. Vlad, ai fost un elev blând, luminos și mereu aproape de cei din jur. Rămâi pentru totdeauna în inimile noastre.” Profesorii și colegii au amintit și implicarea lui în activități de voluntariat, ultima având loc chiar cu câteva zile înainte de tragedie. Comunitatea din Vama și Negrești-Oaș se unește în aceste momente în jurul familiei îndurerate, care așteaptă acum răspunsuri și dreptate pentru Vlăduț.

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei îndoliate!

vladut.jpeg

inmormantare tanar negresti oas.jpg înmormântare tânăr negresti.jpg înmormântare tânăr negresti1.jpg înmormântare tânăr negresti2.jpgFOTO 1 și 2: obiectiv-sm.ro 

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite