Accident rutier pe Drumul Național 19, între municipiile Satu Mare și Carei, în zona Vraja Crasnei. Totul s-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 09.00, atunci când - aparent din cauza condițiilor meteo nefavorabile, respectiv drum acoperit cu zăpadă - un conducător auto a pierdut controlul volanului, iar vehiculul a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
Din câte se pare, accidentul s-ar fi soldat doar cu pagube materiale. Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare se află la fața locului pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs și pentru a dirija traficul până când un echipaj specialziat în tractări auto va ajunge la fața locului. Traficul rutier se desfășoară cu dificultate.
ACTUALIZARE, ora 09.55: Șoferul se afla singur în mașină, iar din cauza carosabilului alunecos a derapat cu mașina în șanț. Șoferul nu a fost rănit, rezultând doar pagube materiale. Un echipaj din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale a Poliției Satu Mare se afla în trecere și a oprit pentru a-l ajuta pe șofer. În cauză nu au fost luate măsuri legale.
Până în prima zi a anului 2026, valorile termice vor avea o tendință de scădere; media maximelor va ajunge la -2 grade, iar a minimelor la -5 grade. Apoi, până în jurul datei de 4 ianuarie, vremea se va încălzi, media valorilor diurne va ajunge la 5...6 grade, iar a celor nocturne în jurul a -1 grad. În a doua jumătate a intervalului, valorile termice maxime vor fi în scădere treptată spre medii de 2 grade, iar cele minime spre -3 grade. Vor fi precipitații pe aproape tot parcursul intervalului, cu probabilitate mai mare după data de 3 ianuarie.
La Satu Mare, astăzi nu vor fi mai mult de zero grade în termometre la orele amiezii. Miercuri, în ultima zi a anului, cerul devine noros în nord-vestul țării, iar maxima zilei nu va trece de -2 grade, cu minime ce se vor situa în jurul valorii de -4 grade Celsius. Ziua de joi, potrivit meteorologilor, vine cu ninsori. Maxima va fi de 1 grad Celsius, în timp ce minimele se vor situa în jurul valorii de -4 grade Celsius.
Pe weekend deja se așteaptă o încălzire a vremii. Vineri și sâmbătă, tot pe fondul unui cer mai mult noros, vor fi trei grade în termometre, iar pe duminică, la Satu Mare s-a putea înregistra chiar și 7 grade, spun meteorologii. Temperaturile vor rămâne ridicate și pe parcursul următoarei săptămâni, dar joi temperaturile vor începe să scadă.