Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTOGALERIE. Accident în lanț la Piața Mică, în municipiul Satu Mare

Accident în lanț la Piața Mică din municipiul Satu Mare. O șoferiță nu a acordat prioritate unei mașini, iar în urma coliziunii rezultate, a fost lovit și un al treilea autoturism. Un accident de circ...

FOTOGALERIE. Accident în lanț la Piața Mică, în municipiul Satu Mare

Accident în lanț la Piața Mică din municipiul Satu Mare. O șoferiță nu a acordat prioritate unei mașini, iar în urma coliziunii rezultate, a fost lovit și un al treilea autoturism.

Un accident de circulație soldat cu pagube materiale a avut loc miercuri după-masa în zona Pieței Mici din municipiul Satu Mare. Potrivit primelor informații, o șoferiță în vârstă de circa 35 de ani nu a acorda prioritate unui șofer, în vârstă de circa 55 de ani, în timp ce încerca să efectueze o manevră de virare spre stânga.

În urma coliziunii, cele două autoturisme au fost proiectate într-o altă mașină, condusă de un șofer în vârstă de circa 40 de ani, care se afla oprit regulamentare, pentru a ceda trecerea, pe strada Banat.

Persoanele au fost testate cu aparatul alcooltest, rezutlatele au fost negative.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite