FOTO/VIDEO. Accident cu victime în județul Satu Mare. Coliziune între o mașină și o dubă
Accident grav de circulație în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 16.00, la ieșirea din comuna Cămin spre municipiul Carei. Potrivit primelor informații obținute de colegii ...
Accident grav de circulație în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 16.00, la ieșirea din comuna Cămin spre municipiul Carei.
Potrivit primelor informații obținute de colegii de la Carei News, se pare că șoferul unui autoturism marca Mercedes ar fi intrat într-o depășire aparent neregulamentară, intrând în coliziune cu o autoutilitară, al cărei șofer a apucat să vireze la stânga, după ce în prealabil ar fi apucat să semnalizeze intenția.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje medicale de prim-ajutor, un echipaj cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, respectiv echipaje cu două autospeciale de descarcerare ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare.
Ambii șoferi au fost preluați și au fost transportați la spital pentru investigații medicale suplimentare, dar se pare că aceștia sunt în afara oricărui pericol. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.
[gallery columns="1" size="full" ids="122951,122952,122953,122954,122955"]
SURSA text și foto: Carei News
Citește și
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate
Pe ce loc e Satu Mare în topul celor mai scumpe tarife la apă și canalizare din România
Actualitate
Povestea sătmăreanului care și-a transformat diploma în propria afacere. Parc solar de 460 de milioane de euro, protejat cu proiectul său
Actualitate
De la Satu Mare la mare, într-o „saună pe șine”. Sătmăreancă: „Până la Mangalia a fost un calvar”
Actualitate
Scene șocante într-o stație de autobuz: un șofer Transurban, lovit cu pumnii și stropit cu spray lacrimogen
Actualitate