FOTO/VIDEO. Mălin Bot, alături de zeci de protestatari în Satu Mare. Polițiștii, discreți
Mălin Bot s-a aflat astăzi, de la ora 19.00, la un protest organizat în fața Instituției Prefectului. Au participat zeci de persoane, care au dialogat cu jurnalistul devenit simbol al mișcării de rezi...
Mălin Bot s-a aflat astăzi, de la ora 19.00, la un protest organizat în fața Instituției Prefectului. Au participat zeci de persoane, care au dialogat cu jurnalistul devenit simbol al mișcării de rezistență, care susține statul de drept, în opoziție cu actuala putere politică.
Mălin Bot a acuzat manipularea făcută de actuala clasă politică, prin diferite canale și prin acordarea unor majorări de pensii și salarii. Mălin Bot i-a încurajat pe oameni să se folosească de rețelele de socializare, să transmită cât mai mult live și să își facă astfel cunoscute opiniile politice.
Astfel încât, la rândul lor, să reușească să propage ideile mișcării #Rezist în rândul a cât mai multe persoane. Mălin Bot a mai spus că în România sunt circa 13 milioane de persoane care nu au votat și care trebuie convinse să vină la urne și să provoace căderea actualei clase politice. Pe care o consideră coruptă și retrogradă.
Jandarmii și forțele de ordine au stat mult mai la distanță de această dată, date fiind celebrele deja confruntări dintre Mălin Bot și jandarmi sau polițiști. Mulți polițiști au fost în civil, iar cei în uniformă au stat și la circa 100 de metri depărtare. Din fericire, protestul nu a degenerat.
[gallery columns="1" size="full" ids="53785,53784,53783,53782,53781,53780,53779,53778"]
Citește și
Actualitate
Accesul către TRAI Rezidențial se asfaltează. Primele trei case au fost deja vândute
Actualitate
Cursă contracronometru pentru salvarea unei sătmărence. Elicopterul SMURD a preluat-o de la Spitalul Județean
Actualitate
FOTO. O fetiță de 7 ani și un șofer, la Urgență. Impact violent pe DN1F, în județul Satu Mare.
Actualitate
FOTO. Ștrandul din Satu Mare rămâne închis! Fostul proprietar spune că a oferit o soluție Primăriei Satu Mare
Actualitate
FOTOGALERIE. Intervenție în forță la Nisipeni. Baloți de fân au luat foc, pompierii încearcă să limiteze incendiul
Actualitate
Descoperirea dramatică într-un bloc din Micro 16. Poliția a deschis o anchetă
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendiu puternic pe malul Someșului, în Satu Mare. Vegetație cuprinsă de flăcări, în zona Podului Galben
Actualitate
FOTO. Mai multe incendii în județul Satu Mare, în plină perioadă de caniculă. Avertismentele transmise de pompieri
Actualitate
Scandal la un grătar în municipiul Satu Mare. Bătaie generală, un bărbat și-a lovit nepoata în față
Actualitate