Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Ministrul Muncii, după întâlnirea de la Electrolux: S-a făcut un pas mare

Ministrul Muncii a susținut o scurtă conferință de presă după întâlnirea cu conducerea Electrolux Satu Mare. "Mai avem două, trei zile de discutat. Rolul meu ca și ministru a fost ca să îi pun la masă...

FOTO/VIDEO. Ministrul Muncii, după întâlnirea de la Electrolux: S-a făcut un pas mare

Ministrul Muncii a susținut o scurtă conferință de presă după întâlnirea cu conducerea Electrolux Satu Mare.
"Mai avem două, trei zile de discutat. Rolul meu ca și ministru a fost ca să îi pun la masă. Pentru că practic aici exista un blocaj. Noi ca și guvern trebuie să ne asigurăm că românii sunt respectați. Dar și că angajatorii sunt mulțumiți. Am vizitat și fabrica, am văzut și condițiile de lucru," a spus ministrul.
Ministrul a spus că va asista la începuturile negocierilor. Budăi a precizat că s-a făcut "un pas mare" în urma discuțiilor purtate cu cei din conducerea fabricii. Conducerea Electrolux spune că este optimistă cu privire la rezolvarea problemelor apărute.
"Vom găsi idei pentru a merge înainte și suntem optimiști că vom reuși să găsim soluții în următoarele zile," a declarat Dietmar Bloemer, directorul Electrolux România. "Vom începe discuțiile cu sindicatele, cu susținerea ministrului. Vrem să încheiem problema, pentru că nu este o chestiune bună nici pentru fabrică și nici pentru oameni.
Ministrul a programat încă de ieri întrevederea cu conducerea celor de la Electrolux. Budăi a solicitat și o întâlnire cu greviștii, cererea fiind adresată liderilor de sindicat în această dimineață. Ministrul trebuia să se vadă cu angajații la ora 12:30. Aceștia au așteptat în parcarea din fața fabricii mai mult de o oră. Între timp spiritele s-au încins și aceștia au pornit spre sediul fabricii solicitând demisia conducerii și cerând ca ministrul să iasă să stea de vorbă și cu ei.

Citește și

FOTO. Abandonată de meșter, o femeie (65 ani) a intrat să sape o fântână, în Odoreu. A rămas blocată
Actualitate

FOTO. Abandonată de meșter, o femeie (65 ani) a intrat să sape o fântână, în Odoreu. A rămas blocată

acum 9 ore
Camion plin cu lemne, în flăcări, în județul Satu Mare. Intervin pompierii cu două autospeciale
Actualitate

Camion plin cu lemne, în flăcări, în județul Satu Mare. Intervin pompierii cu două autospeciale

acum 9 ore
Prefectul Altfatter explică cum a ajuns poluarea din Ucraina în Satu Mare. Dar nimic despre RATEUL instituțiilor publice
Actualitate

Prefectul Altfatter explică cum a ajuns poluarea din Ucraina în Satu Mare. Dar nimic despre RATEUL instituțiilor publice

acum 10 ore
FOTO. Campania verii la BSG Amanet & Exchange: 10 clienți vor pleca acasă cu câte 1.000 EURO CASH!
Actualitate

FOTO. Campania verii la BSG Amanet & Exchange: 10 clienți vor pleca acasă cu câte 1.000 EURO CASH!

acum 11 ore
Topul celor mai râvnite licee din Satu Mare. Care sunt specializările cu cele mai mari medii de intrare
Actualitate

Topul celor mai râvnite licee din Satu Mare. Care sunt specializările cu cele mai mari medii de intrare

acum 11 ore
Lecție de omenie la Spitalul Județean Satu Mare. O mamă povestește cum i-a fost salvată speranța
Actualitate

Lecție de omenie la Spitalul Județean Satu Mare. O mamă povestește cum i-a fost salvată speranța

acum 12 ore
Reacția primarul Kereskényi, după incendiul din Ucraina. Ce a discutat cu omologul din Beregovo
Actualitate

Reacția primarul Kereskényi, după incendiul din Ucraina. Ce a discutat cu omologul din Beregovo

acum 14 ore
Se întâmplă în România. Șofer reținut după ce a urmărit și lovit intenționat un copil aflat pe trotinetă
Actualitate

Se întâmplă în România. Șofer reținut după ce a urmărit și lovit intenționat un copil aflat pe trotinetă

acum 14 ore
OPINIE. Rușine, Garda de Mediu și APM! PresaSM a aflat ceea ce instituțiile statului nu au fost în stare să descopere. Dacă asta înseamnă protecția mediului, atunci să plece acasă!

FOTO/VIDEO. Posibila sursă a mirosului de plastic ars din tot județul Satu Mare. Arde un depozitul de deșeuri, la aproximativ 15 kilometri de granița României
Actualitate

FOTO/VIDEO. Posibila sursă a mirosului de plastic ars din tot județul Satu Mare. Arde un depozitul de deșeuri, la aproximativ 15 kilometri de granița României

acum 15 ore
FOTO. Avem ora la care Satu Mare s-a umplut de fum! Senzorii arată cu exactitate: ce substanțe periculoase sunt în aer
Actualitate

FOTO. Avem ora la care Satu Mare s-a umplut de fum! Senzorii arată cu exactitate: ce substanțe periculoase sunt în aer

acum 17 ore
Alertă în Satu Mare! Un miros puternic de plastic ars a acoperit orașul. Nici autoritățile nu știu de unde provine
Actualitate

Alertă în Satu Mare! Un miros puternic de plastic ars a acoperit orașul. Nici autoritățile nu știu de unde provine

acum 17 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite