Meniu

Caută pe PresaSM

0

Guvernul Nicolae Ciucă, votat de Parlament. Noii miniștri depun astăzi jurământul

Senatorii şi deputaţii s-au reunit joi în şedinţă comună pentru votul de învestire a guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă.  Potrivit numărării paralele, Guvernul Ciucă a trecut cu maj...

Guvernul Nicolae Ciucă, votat de Parlament. Noii miniștri depun astăzi jurământul

Senatorii şi deputaţii s-au reunit joi în şedinţă comună pentru votul de învestire a guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă. 

Potrivit numărării paralele, Guvernul Ciucă a trecut cu majoritatea voturilor, au declarat surse politice.

Au fost 318 voturi „pentru” și 126 „împotrivă”.

Depunerea jurământului va avea loc în cursul zilei de astăzi.

Ședința - care a început la ora 10.00 - a fost prezidată de către Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților, și de către Alina Gorghiu. Președintele PNL, Florin Cîțu, nu a fost prezent.

Marţi, premierul desemnat a depus la Parlament lista cu miniştri şi programul de guvernare.

Lista Guvernului PNL – PSD – UDMR:

* prim-ministru – Nicolae Ciucă (PNL)

* vicepremier, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Sorin Grindeanu (PSD)

* vicepremier – Kelemen Hunor (UDMR)

* ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Cseke Attila (UDMR)

* ministrul Finanţelor – Adrian Câciu (PSD)

* ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Dan Vîlceanu (PNL)

* ministrul Economiei – Florin Spătaru (PSD)

* ministrul Antreprenoriatului şi Turismului – Constantin-Daniel Cadariu (PNL)

* ministrul Energiei – Virgil Popescu (PNL)

* ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Adrian Chesnoiu (PSD)

* ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila (PSD)

* ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Tanczos Barna (UDMR)

* ministrul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu (PNL)

* ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Marius Budăi (PSD)

* ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse – Gabriela Firea (PSD)

* ministrul Culturii – Lucian Romaşcanu (PSD)

* ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Florin Roman (PNL)

* ministrul Sportului – Eduard Novak (UDMR)

* ministrul Justiţiei – Cătălin Predoiu (PNL)

* ministrul Afacerilor Interne – Lucian Bode (PNL)

* ministrul Apărării Naţionale – Vasile Dîncu (PSD)

* ministrul de Externe – Bogdan Aurescu (PNL)

Miercuri, miniştrii propuşi în Cabinetul Ciucă au fost audiaţi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, toţi primind avize pozitive. Avizul comisiilor la audierea miniştrilor propuşi este consultativ.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite