Meniu

Caută pe PresaSM

0

Incendiu de amploare în municipiul Satu Mare. Arde un atelier auto

Incendiu de proporții la ieșire din municipiul Satu Mare. Specialiștii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență intervin cu trei autospeciale la o hală de dezmembrări auto, situată pe Drumu...

Incendiu de amploare în municipiul Satu Mare. Arde un atelier auto

Incendiu de proporții la ieșire din municipiul Satu Mare. Specialiștii Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență intervin cu trei autospeciale la o hală de dezmembrări auto, situată pe Drumul Național 19, la ieșire din municipiul reședință de județ înspre localitatea Botiz. Flăcările se manifestă pe o suprafață de 50 de metri pătrați, iar flăcările au o înălțime de trei-patru metri. Potrivit primelor informații, se degajă o cantitate mare de fum din cauza arderii materialelor depozitate. Din câte se pare, nu ar exista victime. Cu toate acestea, la fața locului s-au deplasat în scop preventiv mai multe echipaje medicale de prim-ajutor. Pompierii informează că ard aproximativ 150 metri cubi de materiale combustibile, respectiv materiale textile, scaune și alte materiale rezultate din dezmembrări. În acest moment, se așteapă sosirea unei vole cu ajutorul căreia să se împrăștie materialele care ard. Știre în curs de actualizare...

Citește și

Investiții URIAȘE pentru calea ferată din județul Satu Mare. Gara Satu Mare va beneficia de sisteme moderne de semnalizare
Actualitate

acum 11 ore
FOTO/VIDEO. Tragedie fără margini într-un județ din țară. Doi copii au murit înecați în râu
Actualitate

FOTO/VIDEO. Tragedie fără margini într-un județ din țară. Doi copii au murit înecați în râu

acum 13 ore
Poliția Satu Mare confirmă PresaSM: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al IV-lea al unui bloc

FOTO. Accident în Tășnad. PATRU pasageri au ajuns la Urgență după ce mașina a lovit un cap de pod

FOTOGALERIE. Accident spectaculos în județul vecin. Șoferul unui BMW a plonjat cu mașina în râu

acum 16 ore
Tragedie într-un bloc din Satu Mare. O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al patrulea

OPINIE | Când DIICOT vânează sursele jurnaliștilor, nu traficanții, avem o problemă de democrație

acum 17 ore
ANALIZĂ | Definitivatul la Satu Mare: aproape unul din trei profesori nu a reușit să promoveze examenul

acum 18 ore
FOTO/VIDEO. Cum s-a „dezumflat” marea captură de cannabis. Din 80 de kg au rămas doar 38. Numărătoare după metoda „șmen”? ;)

acum 19 ore
FOTO/VIDEO. Sătmăreanul arestat după decesul de la ștrand, eliberat! Celebrul avocat Răzvan Doseanu oferă explicații

acum 20 ore
FOTO. Parcă desprins dintr-un film de Hitchcock. Un stol uriaș de ciori a invadat un cartier din municipiul Satu Mare

Două cabinete de medicină de familie din județul Satu Mare, dotate cu aparatură medicală modernă printr-un program național

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite