INCREDIBIL! Alegerile din judeţ, PERICLITATE de INCOMPETENŢA unor preşedinţi de secţii de VOTARE
Alegerile din judeţ, pericilitate de incompetenţa unor preşedinţi de secţii de votare. Fenomenul a fost recunoscut şi făcut public de reprezentantul Autorității Electorale Permanente, Sebastian Domuț....
Alegerile din judeţ, pericilitate de incompetenţa unor preşedinţi de secţii de votare. Fenomenul a fost recunoscut şi făcut public de reprezentantul Autorității Electorale Permanente, Sebastian Domuț. Acesta a spus că peste 120 de persoane, înscrişi pentru a ocupa funcţii de preşedinţi sau locţiitori ai secţiilor de votare, nu au precizat în termenul stabilit de lege că sunt incompatibili.
"124 de preşedinţi şi locţiitori de secţii de votare şi-au dat seama în 24 mai că sunt incompatibili. Că rude, soţi, soţie, afini, până la gradul II candidează fie pe liste, fie pentru primari în unităţile administrativ teritorial din judeţul Satu Mare. Cererea de înlocuire trebuia depusă într-un termen maximal, respectiv în 30 de zile înainte de data alegerilor. Până în 5 mai. totuşi, nu au făcut-o. Şi ne-au pus într-o situaţie limită, din care a trebuit să înlocuim aceşti experţi electorali", a spus Sebastian Domuţ.
Reprezantanţii Autorităţii Electorale Permanente au depus eforturi substanţiale pentru a îndrepta în timp rezonabil situaţia.
"În primă fază 79 de persoane, iar noi aveam circa 88 de persoane rezervă, şi am ajuns la o rezervă de zece persoane împrăştiaţi pe tot judeţul. Totuşi, corpul experţilor electorali a rezistat acestor înlocuiri. Săptămâna aceasta am reuşit să examinăm un număr de 73 de persoane pentru a intra în corp, şi aşa am reuşit să înlocuim în totalitate renunţătorii", a spus Sebastian Domuţ.
Sebastian Domuţ a explicat şi cum s-a putut ajunge într-o asemenea situaţie.
"Este legislaţie nouă, oamenii nu au dat importanţă sau nu au cunoscut legea. din fericire, am reuşit să îi înlocuim pentru a nu afecta procesul electoral. Să nu ne trezim în ziua alegerilor că nu avem preşedinţi sau locţiitori pentru secţiile de votare", a spus reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente.
Citește și
Actualitate
Polițist din Satu Mare, prins la volan cu 1,75 g/l alcool în sânge. Fusese reclamat la 112 că circula pe contrasens
Actualitate
TOP Trapez lansează în premieră gardul metalic „ZIG ZAG”. Eveniment spectaculos în Grădina Romei
Actualitate
FOTO. Haos pentru pasagerii cursei Wizz Air Satu Mare – Londra. Zbor anulat, apoi o nouă întârziere. Fără explicații clare
Actualitate
Distracție scumpă la grătar. Sătmăreanul s-a ales cu o amendă de mii de lei
Actualitate
CURAJ PENAL. Un bunic de 72 de ani s-a urcat la volan și a dat nas în nas cu Poliția Satu Mare
Actualitate
DRAMĂ. Bărbat găsit mort, astăzi, într-un apartament din Satu Mare. Pompierii au spart ușa
Actualitate
FOTO. Duster rămas fără puntea spate după un impact violent. Accident cu implicarea unei mașini din Satu Mare
Actualitate
Satu Mare, sub avertizare de caniculă și furtuni. Se anunță vijelii, dar și temperaturi ridicate. Avertizarea ANM
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bilanțul inconștienților! Zeci de incendii și hectare făcute scrum în județul Satu Mare
Actualitate