Meniu

Caută pe PresaSM

0

Intervenție INCREDIBILĂ a pompierilor. S-au împotmolit în drum, apoi au rămas fără apă

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Negreşti Oaş. La fața locului s-au...

Intervenție INCREDIBILĂ a pompierilor. S-au împotmolit în drum, apoi au rămas fără apă

Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Negreşti Oaş. La fața locului s-au deplasat zece subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. La momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la acoperişul imobilului, existând pericolul extinderii acestuia la anexa cu animale şi furaje din imediata apropiere a casei. Intervenția a fost una dificilă și de lungă durată, în primul rând, din cauza faptului că drumul era impracticabil pentru autospeciale, pompierii fiind nevoiţi să traverseze un pârâu şi să intervină pentru stingerea focului cu ajutorul motopompei transportabile din dotarea autospecialei de stingere. Sursa redusă de alimentare cu apă a constituit o a doua problemă, pompierii fiind nevoiţi să folosească apa dintr-o fântână, atât pentru lichidarea incendiului, cât şi pentru protejarea anexei, construită la mai puţin de doi metri de casă. După aproximativ trei ore de luptă cu flăcările, pompierii au reuşit să stingă incendiul şi să protejeze anexa şi animalele din interiorul acesteia. Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că incendiul a izbucnit în podul casei și a fost provocat, cel mai probabil, de jar sau scântei căzute pe materialul lemnos din construcţia acoperişului, din burlanul de metal al sobei, care avea ieşire în pod. În urma incendiului au ars şi s-au degradat: acoperişul casei, mobila de bucătărie şi o sobă de teracotă. Din fericire, nu au existat victime.

Citește și

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare!
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare!

acum 14 minute
Tânăr bătut și tâlhărit de doi recidiviști pe strada Uzinei din Satu Mare
Actualitate

Tânăr bătut și tâlhărit de doi recidiviști pe strada Uzinei din Satu Mare

acum 2 ore
Mii de maghiari din Satu Mare votează la alegerile de duminică, din Ungaria. De ce mulți nu vor vota
Actualitate

Mii de maghiari din Satu Mare votează la alegerile de duminică, din Ungaria. De ce mulți nu vor vota

acum 15 ore
Accident în municipiul Satu Mare: biciclistă (76 ani) rănită, șoferul (67) a fugit
Actualitate

Accident în municipiul Satu Mare: biciclistă (76 ani) rănită, șoferul (67) a fugit

acum 18 ore
FOTO/VIDEO. Când ești prea sărac, cu afecțiune gravă și riști să mori în fața Spitalului Județean
Actualitate

FOTO/VIDEO. Când ești prea sărac, cu afecțiune gravă și riști să mori în fața Spitalului Județean

acum 18 ore
FOTO/VIDEO. Utilaj răsturnat în sensul giratoriu, la coborârea de pe podul Transilvania. Trafic îngreunat
Actualitate

FOTO/VIDEO. Utilaj răsturnat în sensul giratoriu, la coborârea de pe podul Transilvania. Trafic îngreunat

acum 20 ore
Sătmăreancă dată dispărută. Familia și polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate

Sătmăreancă dată dispărută. Familia și polițiștii vă cer ajutorul

acum 20 ore
O sătmăreancă a găsit un card cu PIN-ul pe el. Ce credeți că a făcut mai departe?!
Actualitate

O sătmăreancă a găsit un card cu PIN-ul pe el. Ce credeți că a făcut mai departe?!

acum 21 ore
Se întâmplă în județul vecin. Un mire a înscenat furtul darului de nuntă. Mireasa a chemat Poliția
Actualitate

Se întâmplă în județul vecin. Un mire a înscenat furtul darului de nuntă. Mireasa a chemat Poliția

acum 23 ore
Fără stres după accident: service-ul auto care se ocupă de asigurări, acte și îți oferă mașină la schimb
Actualitate

Fără stres după accident: service-ul auto care se ocupă de asigurări, acte și îți oferă mașină la schimb

acum 23 ore
Polițistul care lua șpagă pe bandă rulantă și ducea șoferi străini la bancomat, ca să-i „ajute” să-l mituiască
Actualitate

Polițistul care lua șpagă pe bandă rulantă și ducea șoferi străini la bancomat, ca să-i „ajute” să-l mituiască

10 aprilie 2026
LISTĂ. Au SCĂZUT prețurile carburanților în Satu Mare: diferențe de peste 2 lei între sortimentele premium și cele standard
Actualitate

LISTĂ. Au SCĂZUT prețurile carburanților în Satu Mare: diferențe de peste 2 lei între sortimentele premium și cele standard

10 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite