Intervenție INCREDIBILĂ a pompierilor. S-au împotmolit în drum, apoi au rămas fără apă
Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Negreşti Oaş. La fața locului s-au...
Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „SOMEŞ” al judeţului Satu Mare a fost anunțat de producerea unui incendiu la o casă de locuit din localitatea Negreşti Oaş. La fața locului s-au deplasat zece subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Negrești Oaș cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
La momentul sosirii forțelor de intervenție, incendiul se manifesta violent la acoperişul imobilului, existând pericolul extinderii acestuia la anexa cu animale şi furaje din imediata apropiere a casei.
Intervenția a fost una dificilă și de lungă durată, în primul rând, din cauza faptului că drumul era impracticabil pentru autospeciale, pompierii fiind nevoiţi să traverseze un pârâu şi să intervină pentru stingerea focului cu ajutorul motopompei transportabile din dotarea autospecialei de stingere.
Sursa redusă de alimentare cu apă a constituit o a doua problemă, pompierii fiind nevoiţi să folosească apa dintr-o fântână, atât pentru lichidarea incendiului, cât şi pentru protejarea anexei, construită la mai puţin de doi metri de casă.
După aproximativ trei ore de luptă cu flăcările, pompierii au reuşit să stingă incendiul şi să protejeze anexa şi animalele din interiorul acesteia. Cercetările efectuate la faţa locului au indicat faptul că incendiul a izbucnit în podul casei și a fost provocat, cel mai probabil, de jar sau scântei căzute pe materialul lemnos din construcţia acoperişului, din burlanul de metal al sobei, care avea ieşire în pod.
În urma incendiului au ars şi s-au degradat: acoperişul casei, mobila de bucătărie şi o sobă de teracotă. Din fericire, nu au existat victime.
Citește și
Actualitate
Accident pe Drumul Careiului, în zona Petrom. Trafic îngreunat, coloane de mașini spre Auchan
Actualitate
Ziua ”cuțitelor lungi”. Președinții PNL Satu Mare și Carei au fost schimbați din funcții pentru ”abateri, trădări și dezinteres”
Actualitate
VIDEO. PNL Satu Mare și-ar finanța propriul site de știri din bani publici. Lista primarilor liberali care au ”decartat”
Actualitate
Accident, astăzi, în județul Satu Mare. Un șofer din Suceava a intrat cu mașina într-un stâlp
Actualitate
Polițiștii își caută colegi. Au început recrutările la IPJ Satu Mare
Actualitate
Pericol de inundații la Satu Mare. Avertizarea transmisă de hidrologi
Actualitate
FOTO. Un elicopter Black Hawk a survolat județul Satu Mare. Apariția a stârnit curiozitatea localnicilor
Actualitate
ANALIZĂ | Top 10 licee din Satu Mare după media la Bacalaureat. Unde promovează cei mai mulți elevi cu note mari
Actualitate
Vijelii și ploi torențiale așteptate astăzi la Satu Mare. Când expiră Codul galben
Actualitate