Legea prevede posibilitatea de a se construi balcoane singulare în special la parter, cu respectarea unor condiții stricte. În primul rând, oamenii trebuie să ştie că nu se autorizează decât balcoanele care respectă profilul celor construite deasupra, la etajele superioare. Dacă noua construcţie este mai mare decât celelalte balcoane din bloc, aceasta are toate şansele să fie demolată.
Pentru autorizaţia de construire, în primul rând trebuie obţinut certificatul de urbanism de la primărie. Pentru acesta, solicitantul are nevoie de o cerere-tip şi două formulare tip certificat de urbanism, un act pentru deţinerea terenului, două exemplare cu planuri topografice la scara 1:500 şi 1:200 şi chitanţa cu care s-a achitat taxa.
După obţinerea tuturor avizelor, deţinătorii de balcoane trebuie să ia certificatul de urbanism, actul de proprietate în copie legalizată, certificatul de impunere de la Direcția de Impozite și Taxe Locale, titlul de proprietate pentru cota-indiviză aferentă apartamentului şi să meargă la Serviciul autorizaţii. Aici vor lăsa Proiectul de obţinere Autorizaţie de Construire, întocmit de un arhitect, şi vor aştepta răspunsul. Mai rar așa ceva! Un sătmărean și-a făcut un balcon...la etajul 4 al unui bloc (FOTO)
Cu toate că legea nu este prea permisivă pentru a construi un balcon la etajul 4 al unui bloc de locuințe, un sătmărean pare că nu s-a lăsat intimidat de acest aspect. Așa că s-a pus pe treabă și și-a...
Cu toate că legea nu este prea permisivă pentru a construi un balcon la etajul 4 al unui bloc de locuințe, un sătmărean pare că nu s-a lăsat intimidat de acest aspect.
Așa că s-a pus pe treabă și și-a construit un balcon în toată regula, cu cadre de metal și beton. Ce-i drept, pe o structură relativ ușoară. Construcția este realizată în Cartierul Micro 16 din municipiul Satu Mare. Încă nu se știe dacă omul deține sau nu autorizație.
Deși surse din cadrul Primăriei Satu Mare au declarat că ar fi destul de greu de avizat o astfel de construcție, dar nu imposibil.
În orice caz, inspectori din cadrul Biroului Disciplină în Construcții din cadrul Primăriei Satu Mare vor face verificări pentru a vedea dacă balconul s-a făcut cu sau fără autorizație.
Legea prevede posibilitatea de a se construi balcoane singulare în special la parter, cu respectarea unor condiții stricte. În primul rând, oamenii trebuie să ştie că nu se autorizează decât balcoanele care respectă profilul celor construite deasupra, la etajele superioare. Dacă noua construcţie este mai mare decât celelalte balcoane din bloc, aceasta are toate şansele să fie demolată.
Pentru autorizaţia de construire, în primul rând trebuie obţinut certificatul de urbanism de la primărie. Pentru acesta, solicitantul are nevoie de o cerere-tip şi două formulare tip certificat de urbanism, un act pentru deţinerea terenului, două exemplare cu planuri topografice la scara 1:500 şi 1:200 şi chitanţa cu care s-a achitat taxa.
După obţinerea tuturor avizelor, deţinătorii de balcoane trebuie să ia certificatul de urbanism, actul de proprietate în copie legalizată, certificatul de impunere de la Direcția de Impozite și Taxe Locale, titlul de proprietate pentru cota-indiviză aferentă apartamentului şi să meargă la Serviciul autorizaţii. Aici vor lăsa Proiectul de obţinere Autorizaţie de Construire, întocmit de un arhitect, şi vor aştepta răspunsul.
Legea prevede posibilitatea de a se construi balcoane singulare în special la parter, cu respectarea unor condiții stricte. În primul rând, oamenii trebuie să ştie că nu se autorizează decât balcoanele care respectă profilul celor construite deasupra, la etajele superioare. Dacă noua construcţie este mai mare decât celelalte balcoane din bloc, aceasta are toate şansele să fie demolată.
Pentru autorizaţia de construire, în primul rând trebuie obţinut certificatul de urbanism de la primărie. Pentru acesta, solicitantul are nevoie de o cerere-tip şi două formulare tip certificat de urbanism, un act pentru deţinerea terenului, două exemplare cu planuri topografice la scara 1:500 şi 1:200 şi chitanţa cu care s-a achitat taxa.
După obţinerea tuturor avizelor, deţinătorii de balcoane trebuie să ia certificatul de urbanism, actul de proprietate în copie legalizată, certificatul de impunere de la Direcția de Impozite și Taxe Locale, titlul de proprietate pentru cota-indiviză aferentă apartamentului şi să meargă la Serviciul autorizaţii. Aici vor lăsa Proiectul de obţinere Autorizaţie de Construire, întocmit de un arhitect, şi vor aştepta răspunsul. Citește și
Actualitate
Pompier din județul Satu Mare, audiat de procurori într-un dosar privind pornografia infantilă
Actualitate
Culmea traficului de droguri în județul Satu Mare. ”Vamba” a continuat să vândă și după ce a fost prins
Actualitate
VIDEO LIVE. Fost inspector-șef de Poliție, implicat într-un grav accident rutier. Trei persoane au ajuns la spital
Actualitate
EXCLUSIV | Poliția Română verifică și contractele lui Cristian Pomohaci din județul Satu Mare. PresaSM a reușit să oprească un concert încă din 2023
Actualitate
PROGRAM. Smiley, Horia Brenciu și Bagossy Brothers Company urcă pe scena The Park Festival. Trei zile de concerte la Carei
Actualitate
Manager de la McDonald`s Satu Mare, plasat în arest la domiciliu într-un dosar DIICOT de trafic de droguri
Actualitate
Tânărul sătmărean rămâne după gratii. Arestul preventiv, prelungit cu încă 30 de zile în dosarul morții de la Ștrandul Satu Mare
Actualitate
VIDEO. Se întâmplă în România. Un șofer de TIR s-a încuiat în cabină și a început să arunce cu obiecte în trecători. Au intervenit mascații
Actualitate
A crezut că s-a trezit din beție. A urcat la volan și a distrus gardul unei case, în județul Satu Mare
Actualitate