Membrul unei structuri mafiote, arestat în PTF Petea. A ajuns în arest
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat din județul Neamț, condamnat la 2 ani de închisoare pentru săvârş...
Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au identificat și predat autorităților competente un bărbat din județul Neamț, condamnat la 2 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat.
În data de 04.09.2018, în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară I.B., în vârstă de 40 de ani, domiciliat în județul Neamț.
Cu ocazia formalităților de frontieră, colegii noștri au constatat că bărbatul este căutat de către autoritățile din România. Pe numele lui a fost emis, în luna mai 2016, de către Tribunalul Giurgiu, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. I.B. a fost condamnat la doi ani închisoare pentru săvârșirea unor infracțiunii de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat.
Drept urmare, persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.
Citește și
Actualitate
Proiect: Adio păcănele în baruri și agenții de pariuri! Se închid la ora 24 și fără băuturi alcoolice
Actualitate
FOTO. Polițiștii locali, acțiune pe malul Someșului. Oamenii străzii și-au ridicat corturi în zona de picnic
Actualitate
FOTO/VIDEO. Sală plină la dezbaterea legată de păcănele la Satu Mare
Actualitate
FOTO. Descoperiri pe traseul unei viitoare centuri. Ce au scos la iveală experții sătmăreni
Actualitate
Sătmărean ajuns după gratii. Își va petrece următorul an în penitenciar
Actualitate
Acuzații grave în municipiul Satu Mare: elevi suspectați că ar fi generat imagini intime cu profesori și minori, folosind inteligența artificială
Actualitate
Percheziții DNA la două consilii județene din nord-vestul țării. Sunt vizații și șefii instituțiilor
Actualitate
Tot mai mulți tineri din Satu Mare vor să devină avocați. Baculescu: ”Îi încurajez să aibă încredere în pregătirea lor”
Actualitate
Cod galben la Satu Mare. Avertizarea transmisă de meteorologi
Actualitate
FOTO. Modernizarea spitalului din Negrești-Oaș, tot mai aproape de final. Care este stadiul lucrărilor
Actualitate
FOTO. Accident pe pasarela auto de pe Fabricii/Pescăruș! O mașină a lovit un utilaj
Actualitate