După încheierea primului tur al alegerilor prezidențiale, primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a transmis un mesaj de mulțumire și reflecție adresat comunității sătmărene. Într-o postare publică, edilul a salutat participarea cetățenilor la scrutinul de duminică și a subliniat importanța alegerii făcute de sătmăreni: respingerea extremismului și opțiunea pentru normalitate.
„Mulțumesc tuturor sătmărenilor care au fost duminică la vot! Vă mulțumesc pentru că, în Satu Mare, s-a spus NU extremismului și s-a ales normalitatea”, a declarat Kereskényi.
Primarul a făcut apel la echilibru, răbdare și solidaritate în perioada ce urmează, avertizând că vremurile vor fi dificile, indiferent de rezultatul final al alegerilor. Potrivit acestuia, politica trebuie privită în logica mandatelor și a majorităților, cu înțelepciunea de a reconstrui în mod constant punțile dintre oameni, chiar și în condiții de diviziune sau dezacord.
„Să o luăm de la capăt – cu răbdare și curaj – și să înțelegem că, indiferent de cine va fi președinte, trebuie să regăsim busola pierdută”, a adăugat edilul.
În mesajul său, Kereskényi Gábor a accentuat nevoia unui dialog civilizat și a unei abordări constructive în viața publică, reiterând că progresul este posibil doar prin bunăvoință reciprocă și prin asumarea provocărilor cu luciditate și determinare.
„Mesajul oamenilor simpli este cât se poate de clar: trebuie să revenim la normalitate! Nu vom ignora provocările, dar nici nu ne vom lăsa paralizați de ele.”
Peste 112.000 de sătmăreni s-au prezentat duminică la urne. Prezența la nivelul județului nostru a fost de 36,39 %, una dintre cele mai mici din țară. După centralizarea voturilor, Crin Antonescu a reușit să obțină cele mai multe voturi din partea sătmărenilor, în timp ce pe locul doi se află propunerea AUR pentru președinție, George Simion.