O regiune din România și-a lansat propria monedă. Este prima din țară

O regiune din România și-a lansat propria monedă. Este vorba despre Sibiu, iar emisiunea se alătură celor altor câteva sute de monede locale din Europa. 

Sibiul devine primul județ din România care va avea o monedă locală. Aceasta se va numi Sibcoin.

Moneda locală circulă într-o zonă geografică limitată și poate fi folosită doar în cadrul unei rețele locale/regionale de organizații. Ea nu înlocuiește moneda națională, nu se află în competiție cu aceasta și nu este tranzacționată în sistemul bancar, fiind o monedă complementară.

“Moneda locală are drept scop încurajarea schimburilor locale și construcția de rețele locale/regionale de producție si comerț. Moneda locală  nu pune în nici un fel în discuție folosirea monedei naționale oficiale, emisă de Banca Națională și garantată de Stat sau Uniunea Europeană, în cazul Euro,” arată cei de la Sibiu Regiune Gastronomică Europeană.

Lansarea urmează să aibă loc la București, la finalul lunii în curs.

Există aproximativ 300 de monede locale în lume, fiind listate în Complementary Currency Resource Center (o bază de date mondială pentru monedele locale sau regionale).

Fii primul care comentează! despre "O regiune din România și-a lansat propria monedă. Este prima din țară"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.