Adrian Cozma acuză o numire „fără concurs” la AFIR: nora deputatului Mircea Govor. Deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma, lansează acuzații dure la adresa PSD, susținând că o funcție importantă din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) ar urma să fie ocupată fără concurs și fără un proces transparent de selecție.
Într-o postare publicată pe pagina sa de Facebook, parlamentarul afirmă că a votat recent în Parlament pentru modificarea legislației privind integritatea politicienilor și a funcționarilor publici, considerând că astfel de măsuri sunt necesare pentru recâștigarea încrederii cetățenilor în clasa politică.
„Ieri am votat în Parlament pentru îmbunătățirea legilor ce privesc integritatea politicienilor și a funcționarilor aflați în slujba cetățenilor și cred că acesta este procesul corect prin care clasa politică se poate recredibiliza în ochii opiniei publice”, a transmis Adrian Cozma.
Deputatul susține însă că, în ciuda acestor demersuri, există în continuare practici pe care le consideră incompatibile cu principiile transparenței și meritocrației.
Potrivit acestuia, „nora unui apropiat al domnului Grindeanu, deputatul Mircea Govor”, ar urma să fie promovată în funcția de director AFIR pentru șase județe, fără organizarea unui concurs sau a unei proceduri transparente de selecție.
„Am aflat cu surprindere că nora unui apropiat al domnului Grindeanu, deputatul Mircea Govor, va fi promovată director AFIR pe 6 județe, promovare fără concurs sau un proces de selecție transparent”, a afirmat Adrian Cozma.
Parlamentarul spune că astfel de situații afectează credibilitatea clasei politice și transmite un mesaj critic la adresa PSD.
„Nu pot decât să fiu revoltat că situații ca aceasta distrug încrederea cetățenilor în clasa politică. Din păcate, așa este cu PSD, azi votăm una, mâine nu mai recunosc și nu respectă nimic”, a conchis deputatul.
/?mibextid=rS40aB7S9Ucbxw6vPână la această oră, persoanele vizate de acuzațiile formulate de Adrian Cozma nu au avut o reacție publică. În cazul în care aceasta va fi transmisă, o vom publica pentru respectarea dreptului la replică.