Meniu

Caută pe PresaSM

0

OFICIAL. Traian Băsescu și Viorica Dăncilă vin cu partidul după ei la Sâmbra Oilor

Fostul președinte al României și președinte de onoare al PMP. Traian Băsescu, și premierul României, Viorica Dăncilă, au confirmat prezența la sărbătoarea câmpenească Sâmbra Oilor, organizată în Țara ...

OFICIAL. Traian Băsescu și Viorica Dăncilă vin cu partidul după ei la Sâmbra Oilor

Fostul președinte al României și președinte de onoare al PMP. Traian Băsescu, și premierul României, Viorica Dăncilă, au confirmat prezența la sărbătoarea câmpenească Sâmbra Oilor, organizată în Țara Oașului, pe dealurile de la Huta Certeze, au aflat reporterii PresaSM. Alături de premierul Viorica Dăncilă mai vin ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, ministrul Agriculturii, Petre Daea, respectiv ministrul Transporturilor, Alexandru Răzvan Cuc. Fostul președinte Traian Băsescu se află pentru a doua oară în vizită la Sâmbra Oilor.  În anul 2013 a fost prezent într-o perioadă nefastă pentru el, fiind puternic contestat la nivel național. În schimb, la Sâmbra Oilor a fost primit cu zâmbetul pe buze de către oșeni, care au ținut morțiș să se pozeze cu fostul președinte. Reamintim că duminică, 12 mai 2019, de la ora 12:00, va avea loc cea de-a LXIII – a ediție a festivalului folcloric „Sâmbra Oilor” pe dealul de la Huta Certeze şi Moişeni. Iar organizatorii au pregătit și o surpriză în avanpremiera festivalului. Sunt zone în care localnicii îi spun „Ruptul Sterpelor” sau „Sâmbra Oilor”, însă, în esenţă, obiceiul e acelaşi: ciobanii îşi urcă oile la munte, unde, după primul muls, se cântăreşte cantitatea de lapte dată şi se împarte la numărul de proprietari, astfel încât se va şti cât caş, câtă brânză şi câtă urdă i se cuvine fiecărui gospodar pe parcursul întregii perioade de pășunat.

“Sâmbra Oilor”, cea mai cunoscută “sâmbră”

Cea mai cunoscută dintre toate aceste ”sâmbre” este fără îndoială, „Sâmbra Oilor” de pe dealul Huta Certeze și Moișeni, ce se desfăşoară an de an, la începutul lunii mai şi care reuneşte mii de locuitori din județul Satu Mare şi nu numai. „Sâmbra Oilor” este cel mai cunoscut și îndrăgit ritual străvechi din Ţara Oaşului. Autorităţile comuniste nu au reuşit să cooperativizeze proprietăţile oşenilor, astfel încât aceştia au continuat să-și lucreze pământurile lor, păstrându-și cu sfințenie, tradiţiile. Sâmbra Oilor este sărbătorită prin muzică şi dansuri în port popular, într-un cadru sărbătoresc. Termenul „sâmbră” semnifică o înţelegere, o reglementare gospodărească, un protocol asupra treburilor majore ale oieritului. Încă de la Sfântul Gheorghe şi până la sărbătoarea Sf. Constantin şi Elena, crescătorii de oi din toate cele 23 de sate oşeneşti se adună în fiecare localitate pentru a stabili împreună unde vor face stânele în acel an, cine le va fi baci şi pe cine vor angaja să păzească oile pe timpul păşunatului. La începutul lunii mai, toate mioarele din sat sunt duse la stână. Înainte însă, pentru ca animalele să fie sănătoase şi să dea lapte mult, sunt binecuvântate de preot. Însă nu acesta este secretul pentru ca oile să dea mult lapte. Ciobanii spun că mioarele trebuie dezmierdate. Din laptele lor, gospodarii vor face caş şi alte soiuri de brânză. Reţeta nu este complicată, dar este secretă. Şase litri de lapte la un kilogram de caş. Acesta este pus la stors, după care urmează petrecerea.

Program Sâmbra Oilor 2019

Deschiderea oficială: – Momentul de Sâmbră, sfințirea turmelor de oi și măsurișul laptelui Irina Man și Grupul din Bixad Ansamblurile Folclorice „Oașul”, ,,Sânzâienele”din Negrești Oaș și Maria Tripon Maria Petca Poptean și Măgura din Târșolț Maria și Mihai Nemeș Petre si Petrică Zele Ansamblul Folcloric al Județului ,,DORURI SĂTMĂRENE’’ Ansamblul Folcloric ,,Mugurelul” din Biserica Albă – Ucraina Ansamblul Folcloric „Florile Tărnii” Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană” – Leontina Dorca și Maria Carmen Sas Mihai Zele și Ansamblul ,,Țara Oașului” Ansamblul Folcloric ,,Florile Turțului” Țâpuritoarele din Batarci și Maria Hosu Grupul de țâpuritoare din Racșa

Citește și

FOTO/VIDEO. Incendii în mai multe localități sătmărene în minivacanță. Ce spun pompierii sătmăreni
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incendii în mai multe localități sătmărene în minivacanță. Ce spun pompierii sătmăreni

acum 42 minute
Sătmăreanul își vedea liniștit de lucrările agricole când a făcut o descoperire periculoasă. Intervenție de urgență a pompierilor
Actualitate

Sătmăreanul își vedea liniștit de lucrările agricole când a făcut o descoperire periculoasă. Intervenție de urgență a pompierilor

acum 51 minute
Momente de panică într-un bloc din Satu Mare, totul din cauza unei tigăi uitate pe foc
Actualitate

Momente de panică într-un bloc din Satu Mare, totul din cauza unei tigăi uitate pe foc

acum 59 minute
Destinație estivală preferată, la un zbor distanță de Satu Mare. Când decolează primul avion spre Mediterană
Actualitate

Destinație estivală preferată, la un zbor distanță de Satu Mare. Când decolează primul avion spre Mediterană

acum 1 oră
Sperietură zdravănă la Zilele Sătmarului. Copil de 9 ani s-a pierdut în mulțime. Un sătmărean a dat dovadă de spirit civic
Actualitate

Sperietură zdravănă la Zilele Sătmarului. Copil de 9 ani s-a pierdut în mulțime. Un sătmărean a dat dovadă de spirit civic

acum 1 oră
Sătmăreni prinși cu droguri și amenzi pentru scandal de Zilele Orașului. Bilanțul jandarmilor după minivacanța de Rusalii
Actualitate

Sătmăreni prinși cu droguri și amenzi pentru scandal de Zilele Orașului. Bilanțul jandarmilor după minivacanța de Rusalii

acum 2 ore
FOTO. Cum arată viitorul Centrul pentru Situații de Urgență de la Satu Mare. Proiectul, gata în proporție de 85%
Actualitate

FOTO. Cum arată viitorul Centrul pentru Situații de Urgență de la Satu Mare. Proiectul, gata în proporție de 85%

acum 2 ore
FOTO. Militar de profesie, eroină în timpul liber! Mihaela a asistat o mămică la naștere, în drum spre spital
Actualitate

FOTO. Militar de profesie, eroină în timpul liber! Mihaela a asistat o mămică la naștere, în drum spre spital

acum 3 ore
VIDEO. Se întâmplă în România. Polițist înjunghiat în plină de stradă de propriul fiu
Actualitate

VIDEO. Se întâmplă în România. Polițist înjunghiat în plină de stradă de propriul fiu

acum 3 ore
Legea care vrea să scape câinii de lanțuri. Noi obligații pentru proprietarii de patrupede
Actualitate

Legea care vrea să scape câinii de lanțuri. Noi obligații pentru proprietarii de patrupede

acum 4 ore
Tânărul sătmărean și-a cumpărat mașina cu 2.000 de lei. Plimbările cu noua achiziție i-au adus o condamnare
Actualitate

Tânărul sătmărean și-a cumpărat mașina cu 2.000 de lei. Plimbările cu noua achiziție i-au adus o condamnare

acum 4 ore
Gest impresionant de omenie la Shopping City Satu Mare: o geantă pierdută, returnată cu tot cu telefon și bunuri de valoare
Actualitate

Gest impresionant de omenie la Shopping City Satu Mare: o geantă pierdută, returnată cu tot cu telefon și bunuri de valoare

acum 15 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite