OPINIE. Mircea Govor reajunge în Consiliul Județean. PSD a pierdut tot

Lovitură de teatru în Consiliul Județean Satu Mare. Cu toate că Organizația Județeană Satu Mare a PSD tot negociază de aproape un an de zile preluarea funcției de vicepreședinte al Consiliului Județean, UDMR trimite la plimbare social-democrații, iar o funcție de vicepreședinte va rămâne în continuare vacantă.

Și asta pentru că UDMR profită de haosul care domnește în PSD Satu Mare.  Există mai multe tabere, precum cea a ministrului Apărării Naționale, Gabriel Leș (din care se pare că face parte și Mircea Govor), cea a actualului președinte Aurelia Fedorca, respectiv cea a deputatului Octavian Petric. Ce-i drept, mai există și alte tabere, dar acelea chiar nu mai contează.

Taberele care s-au luptat pentru o funcție în Consiliul Județean au fost ”Fedorca” și ”Leș/Govor”. Dar cum nu au reușit să se înțeleagă nici măcar la județ asupra unui nume de candidat, UDMR a profitat și a ezitat să pună un vicepreședinte, cu scuza: ”Nu vream să ne punem în cap conducerea centrală a PSD, dacă ăștia se ceartă la Satu Mare”.

Și așa, cu pași timizi, dar siguri, Mircea Govor este cel care va intra până la urmă în Consiliul Județean Satu Mare. Și nu în aparatul propriu al președintelui Consiliului, căci există anumite interdicții. Ci într-o asociație de dezvoltare intracomunitară în care Consiliul Județean este asociat. Asociație (joc de cuvinte intenționat) în care mai există și alți dinozauri ai UDMR, PNL sau PSD.

În orice caz, se pare că logica acestei permutări pare să stea în accesarea unui sprijin de la vârful Guvernului pentru județul Satu Mare. Surse foarte apropiate celor două părți confirmând reaccederea lui Govor în sistemul public, în schimbul unui oarecare sprijin de la București.  Așa-i în politică, de când e lumea. Până nu e condiționare, nu e nimic ilegal. Dar cum moralitatea nu există în politică, unii câștigă mereu.

Iar perdanții, precum grupul Ciprian Ardelean – desprins din grupul Govor, pare să-și fi luat în serios rolul de opozanți politici. Ținta cea mare: funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. Șanse de reușită: zero, în opinia mea. Dar măcar sătmărenii se vor alege cu o opoziție politică puternică.


Ministrul Apărării, Gabriel Leș, a simțit nevoia să reacționeze și să spună că el nu se implică la acest nivel politic, declarând că în aceste momente ar avea lucruri mult mai importante de făcut la Ministerul Apărării Naționale


Ciprian Bâtea – editor PresaSM.ro  

Fii primul care comentează! despre "OPINIE. Mircea Govor reajunge în Consiliul Județean. PSD a pierdut tot"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Consiliul Județean Satu Mare
INCREDIBIL! Sistem anti-grindină cu rachete în județul Satu Mare

Închide