Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO/VIDEO. Percheziții DIICOT în Satu Mare. Lovitură de amploare: 1,7 tone de droguri, capturate

Astăzi, 24 august 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală - Secția de Combatere a Traficului de Droguri, împreună cu pol...

FOTO/VIDEO. Percheziții DIICOT în Satu Mare. Lovitură de amploare: 1,7 tone de droguri, capturate

Astăzi, 24 august 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală - Secția de Combatere a Traficului de Droguri, împreună cu polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate - Serviciul Antidrog, au pus în aplicare 16 mandate de percheziție la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice situate pe raza municipiilor Satu Mare,Timișoara, Oradea și Câmpulung Moldovenesc și a județelor Satu Mare, Maramureș, Timiș și Mehedinți, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de droguri de risc și mare risc în formă continuată și spălare a banilor.

Din probatoriul administrat până în prezent a reieșit că, începând cu luna septembrie 2023, 5 suspecți (patru bărbați și o societate comercială cu profil de transport internațional) au constituit un grup infracțional organizat de tip piramidal, la care au aderat ulterior alți membri, cetățeni români și străini, având ca scop obținerea unor importante sume de bani din procurarea și transportarea, din Spania către diverse state europene, a unor cantități de ordinul sutelor de kilograme de droguri de risc și mare risc, respectiv rezină de canabis, canabis și cocaină, prin utilizarea de ansambluri rutiere de mare tonaj (TIR-uri), prevăzute cu compartimente ascunse. La grupul infracțional organizat au aderat alți 10 suspecți (nouă bărbați și o femeie), precum și alte 4 societăți comerciale, implicate în circuitul infracțional cu scopul de paravan legal pentru transportul drogurilor, întreaga activitate a grupării de criminalitate organizată fiind sprijinită de către o altă suspectă, partenera de viață a unuia dintre lideri.

Ca mod de operare, ulterior primirii comenzilor pentru efectuarea transporturilor de droguri de la narco traficanții albanezi, liderii grupului infracțional organizat, aflați în România, le-au transmis membrilor aflați pe celelalte paliere ale grupării, coordonatele pentru operaționalizarea transporturilor, respectiv au făcut aranjamentele necesare pentru implicarea șoferilor și pentru asigurarea auto vehiculelor, monitorizând apoi, tot din România, derularea transporturilor, iar în situația când acestea au fost capturate de autoritățile altor state, au realizat demersuri pentru asigurarea asistenței juridice a șoferilor prinși în flagrant, urmărind, totodată, să aibă acces la dosarele penale, pentru a verifica dacă nu există indicii care să ducă la lideri.

În cauză a existat o cooperare judiciară extinsă, derulată în intervalul 2023-2026, prin intermediul Ordinelor Europene de Anchetă, cu autoritățile competente din Franța, Spania, Italia și Germania, prin intermediul Eurojust, precum și o cooperare polițienească extinsă, cu polițiile naționale ale statelor membre ale căror teritorii au fost afectate de activitatea infracțională a grupării, cu implicarea Europol.

Activitatea grupului infracțional organizat, documentată investigativ, s-a concretizat în efectuarea a patru transporturi depistate de organele judiciare din Franța, Germania, Italia și Spania în baza probelor și informațiilor transmise de organele de urmărire penală din România - transporturi de droguri care au condus la capturarea de către autorități a cantităților de 114 kg cocaină, 228,219 kg canabis și 1.376,913 kg rezină de canabis (hașiș), în total aproximativ 1.719 kg de droguri, cu o valoare estimată de aproximativ 9,6 milioane de euro la nivel en-gros și aproximativ 25 de milioane de euro la nivel en-detail, raportat la valorile de piață EUDA.

În esență, gruparea investigată în prezenta cauză oferea grupărilor de narco traficanți albanezi servicii de transport a diferitor feluri și cantități de droguri de risc și mare risc, din țările - puncte de intrare a drogurilor în Europa, în țările - puncte de destinație din Europa, în funcție de comenzile, constatându-se tipicitatea modului de operare “crime as a service”.

În cursul anului 2025, liderul grupului infracțional organizat (cetățean român) a fost listat de către EUROPOL, la solicitarea României, ca High Value Target. Un High Value Target (HVT), sau țintă de mare valoare, este definită de Europol ca fiind o persoană a cărei activitate infracțională îndeplinește criterii stricte de risc și care generează o amenințare majoră, transfrontalieră, de criminalitate gravă și organizată pentru două sau mai multe state membre ale Uniunii Europene.

De asemenea, probele administrate în cadrul urmăririi penale au arătat că liderul grupului infracțional organizat a fost utilizator al unei aplicații criptate folosite de către traficanții de droguri, date ce au fost solicitate și transmise prin Ordin European de Anchetă, de la autoritățile franceze. Astfel, în acord și cu jurisprudența altor state membre ale UE, acestea vor fi utilizate ca mijloace de probă ce demonstrează conexiunile de lungă durată ale liderului cu grupările de traficanți de droguri albanezi, precum și perseveranța sa în activitatea infracțională.

Audierile urmează să se desfășoare la sediul DIICOT – Structura Centrală. Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Informatice,  Serviciului de Combatere a Macrocriminalității Economice, ambele din cadrul Direcției de Combaterea a Criminalității Organizate, brigăzilor din subordinea DCCO,  luptătorilor Serviciului Intervenții și Acțiuni Speciale  și a celor din serviciile acțiuni speciale județene. Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

diicot droguri (5).jpeg diicot droguri (7).jpeg diicot droguri (8).jpeg diicot droguri (9).jpeg diicot droguri (10).jpeg diicot droguri (11).jpeg diicot droguri (12).jpeg diicot droguri (13).jpeg diicot droguri (1).jpeg diicot droguri (4).jpeg

 

Citește și

VIDEO. Caz medical șocant. Sătmărean operat după ce bucăți de lemn au fost uitate de medici în față
Anchete și Reportaje

VIDEO. Caz medical șocant. Sătmărean operat după ce bucăți de lemn au fost uitate de medici în față

19 august 2026
După o anchetă de amploare și suspectat de fapte foarte grave, un sătmărean a reușit să scape cu o amendă. Detaliul care a făcut diferența
Anchete și Reportaje

După o anchetă de amploare și suspectat de fapte foarte grave, un sătmărean a reușit să scape cu o amendă. Detaliul care a făcut diferența

13 august 2026
ANCHETĂ. Acuzații explozive la DGASPC Satu Mare! Salarii uriașe pentru directori, iar centrele duc lipsă de personal
Anchete și Reportaje

ANCHETĂ. Acuzații explozive la DGASPC Satu Mare! Salarii uriașe pentru directori, iar centrele duc lipsă de personal

8 august 2026
ANCHETĂ | Directori de instituții din subordinea Consiliului Județean Satu Mare au ajuns să-și reclame penal consilierii județeni incomozi. Parchetul și instanțele au pus capăt unor dosare fără temei
Anchete și Reportaje

ANCHETĂ | Directori de instituții din subordinea Consiliului Județean Satu Mare au ajuns să-și reclame penal consilierii județeni incomozi. Parchetul și instanțele au pus capăt unor dosare fără temei

5 august 2026
Detaliile crimei șocante din județul Satu Mare. Un tânăr de 18 ani și-ar fi ucis colegul și ar fi incendiat rulota fermei
Anchete și Reportaje

Detaliile crimei șocante din județul Satu Mare. Un tânăr de 18 ani și-ar fi ucis colegul și ar fi incendiat rulota fermei

3 august 2026
FOTO. Anchetă explozivă! Suspiciuni grave de tăieri ilegale în județul Satu Mare! Procurorii și polițiștii verifică folosirea unor marcaje false
Anchete și Reportaje

FOTO. Anchetă explozivă! Suspiciuni grave de tăieri ilegale în județul Satu Mare! Procurorii și polițiștii verifică folosirea unor marcaje false

23 iulie 2026
FOTO/VIDEO. Satu Mare, nouă rută pentru MARELE trafic de droguri după intrarea în Schengen
Anchete și Reportaje

FOTO/VIDEO. Satu Mare, nouă rută pentru MARELE trafic de droguri după intrarea în Schengen

21 iulie 2026
VIDEO. O anchetă Recorder, cu contribuția PresaSM. Un sătmărean a murit, victimă a unei rețele care exploatează bolnavii cronici.
Anchete și Reportaje

VIDEO. O anchetă Recorder, cu contribuția PresaSM. Un sătmărean a murit, victimă a unei rețele care exploatează bolnavii cronici.

13 iulie 2026
Tânăr din Satu Mare, arestat! Acuzații șocante: răpire, tortură cu apă fiartă și șantaj
Anchete și Reportaje

Tânăr din Satu Mare, arestat! Acuzații șocante: răpire, tortură cu apă fiartă și șantaj

9 iulie 2026
INTERVIU | Prima la Bac în Satu Mare, după podiumurile de modă și scena muzicii: povestea Alexandrei Sorian
Anchete și Reportaje

INTERVIU | Prima la Bac în Satu Mare, după podiumurile de modă și scena muzicii: povestea Alexandrei Sorian

7 iulie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite