Meniu

Caută pe PresaSM

0

Pădurarii, dotați cu arme letale în lupta cu mafia lemnului. Anunțul deputatului Magyar Lorand

Legea adoptată introduce prevederi noi în statutul silvicultorilor, precum reducerea vârstei  de pensionare pentru personalul silvic, de la 65 la 63 de ani, și acordarea unei gratificații egale cu min...

Legea adoptată introduce prevederi noi în statutul silvicultorilor, precum reducerea vârstei  de pensionare pentru personalul silvic, de la 65 la 63 de ani, și acordarea unei gratificații egale cu minimum cinci salarii brute pe ultima lună de activitate, suportată de angajator și pentru silvicultorii din mediul privat, la fel ca în cazul angajaților din sistemul de stat. Totodată, este introdusă și obligația ca pădurarii cu atribuții de pază să fie dotați cu armament de serviciu, însă aceștia vor avea posibilitatea de a decide dacă vor purta în acest scop o armă letală sau neletală. Completarea statului a fost necesară în vederea soluționării lacunelor de ordin legislativ. ”Dotarea cu armament este foarte importantă deoarece, cu toate că pădurarii aveau asupra lor și până acum arme, de regulă arma de vânătoare de serviciu, în cazul în care au fost nevoiți să o utilizeze actul era catalogat drept o infracțiune, chiar dacă era vorba de apărarea propriei integrități personale. Situația urmează să se clarifice odată cu adoptarea acestei legi” – a declarat deputatul sătmărean Magyar Lóránd. Deputatul consideră că noul statut adoptat este începutul unui proces care, printre multe alte beneficii, are menirea de a atrage tinerii pentru acest domeniu deoarece, în prezent, personalul activ în domeniu este format din persoane mai în vârstă, iar numărul tinerilor atrași, în prezent, de domeniu este prea mic pentru a asigura necesarul adecvat pentru viitor.

Citește și

FOTO/VIDEO. Incident teribil în Negrești-Oaș: un tânăr a căzut de la etajul 4 al unui bloc
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incident teribil în Negrești-Oaș: un tânăr a căzut de la etajul 4 al unui bloc

acum 11 ore
A băut litri întregi de alcool, apoi și-a urcat copiii în mașină, să meargă la ștrand
Actualitate

A băut litri întregi de alcool, apoi și-a urcat copiii în mașină, să meargă la ștrand

acum 11 ore
EVADARE. Lăsat să meargă la înmormântarea tatălui, un sătmărean a ”uitat” să se întoarcă în arest
Actualitate

EVADARE. Lăsat să meargă la înmormântarea tatălui, un sătmărean a ”uitat” să se întoarcă în arest

acum 14 ore
Cum se mai fură haine de ”fițe” din mall, în municipiul Satu Mare. Inclusiv minorii acționează
Actualitate

Cum se mai fură haine de ”fițe” din mall, în municipiul Satu Mare. Inclusiv minorii acționează

acum 14 ore
Avocatură sau magistratură?! Răspunsul decanului Baroului Satu Mare, Vlad Baculescu
Actualitate

Avocatură sau magistratură?! Răspunsul decanului Baroului Satu Mare, Vlad Baculescu

acum 19 ore
Sporuri plătite fără respectarea legii la Spitalul Municipal Carei. Anchetă a Curții de Conturi  
Actualitate

Sporuri plătite fără respectarea legii la Spitalul Municipal Carei. Anchetă a Curții de Conturi  

acum 20 ore
FOTO/VIDEO. Acțiune de amploare a polițiștilor în zona frontierei cu Ungaria. Le-a stricat sărbătoarea unor șoferi
Actualitate

FOTO/VIDEO. Acțiune de amploare a polițiștilor în zona frontierei cu Ungaria. Le-a stricat sărbătoarea unor șoferi

acum 21 ore
FOTO. 1 Mai la Satu Mare: de la propagandă politică și defilări, la mici, bere și relaxare alături de familie și prieteni
Actualitate

FOTO. 1 Mai la Satu Mare: de la propagandă politică și defilări, la mici, bere și relaxare alături de familie și prieteni

1 mai 2026
FOTO. DIICOT Satu Mare l-a ”ars” rău pe fiul unui fost prefect. Acuzații foarte grave
Actualitate

FOTO. DIICOT Satu Mare l-a ”ars” rău pe fiul unui fost prefect. Acuzații foarte grave

30 aprilie 2026
Întâlnire dedicată copiilor cu diabet, organizată la Satu Mare: sprijin pentru familii și mesaj de normalitate
Actualitate

Întâlnire dedicată copiilor cu diabet, organizată la Satu Mare: sprijin pentru familii și mesaj de normalitate

30 aprilie 2026
FOTO/VIDEO. Polițiștii sătmăreni explică cum s-a petrecut accidentul grav din această seară
Actualitate

FOTO/VIDEO. Polițiștii sătmăreni explică cum s-a petrecut accidentul grav din această seară

30 aprilie 2026
FOTO/VIDEO. Accident extrem de grav în Mădăras. Motociclistă (16 ani) luată cu elicopterul SMURD
Actualitate

FOTO/VIDEO. Accident extrem de grav în Mădăras. Motociclistă (16 ani) luată cu elicopterul SMURD

30 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite