Situația a fost generată de către unii funcționari ai Primăriei Satu Mare, care în primă fază și-au dat acceptul, apoi s-au răzgândit. Iar prin decizia Judecătoriei Satu Mare se arată că nu au avut dreptate când s-au răzgândit și au blocat, practic, întregul proiect.
”Nimeni nu vrea să își asume nimic în țara asta. Știți foarte bine că începând de la un primar de comună până la un ministru se feresc să semneze anumite acte. Din păcate, ne-am lovit și noi de această situație. S-a refuzat viza de control financiar preventiv la aceste contracte, de către persoane care anterior au semnat acest lucru. Noi a trebuit să luăm act și am procedat ca atare. De aceea am ajuns în instanță”, a mai spus Kereskenyi.
Edilul șef sătmărean transmite un mesaj funcționarilor din Primăria Satu Mare: își asumă deciziile sau pot să plece.
”Problema este că dacă toată lumea va aștepta fără să încerce să ia o decizie și să își asume o răspundere și să așteptăm mereu o decizie a unei instanțe, atunci termenele se vor majora considerabil. Nu este sănătos ce se întâmplă, și este un fenomen național, nu unul caracteristic orașului nostru”, a conchis primarul municipiului Satu Mare. Parcările lui Coica din Micro 17, perfect legale. Funcționarii Primăriei, vinovați de întârziere
Procedura asumată de echipa fostului primar al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, pentru atribuirea lucrărilor de realizare a celor 13 loturi de parcări din Cartierul Micro 17 este perfect legală, a...
Procedura asumată de echipa fostului primar al municipiului Satu Mare, Dorel Coica, pentru atribuirea lucrărilor de realizare a celor 13 loturi de parcări din Cartierul Micro 17 este perfect legală, au decis magistrații Judecătoriei Satu Mare.
Este vorba despre procedura prin care proiectul general, în valoare de 1,3 milioane de euro, a fost împărțit în 13 lucrări separate, astfel încât și suma să scadă la 100.000 de euro pentru fiecare lot de lucrări și să fie evitată astfel blocarea proiectului din cauza birocrației excesive, respectiv a termenelor de atribuire.
”În prima instanță am pierdut procesele, urmând ca să decidă Tribunalul dacă câștigă acele firme care ne-au dat în judecată, atunci putem să începem lucrările”, a spus primarul Kereskenyi Gabor.
Dacă sentința va fi menținută și de către Tribunalul Satu Mare, lucrările vor începe în luna martie a acestui an.
”Actuala conducere a municipiului a avut semne de întrebare și în ceea ce privește încredințarea directă a acelor contracte și fracționarea unor sume de 1,3 milioane de euro în 13 bucăți de câte 100.000 de euro. Nu am inițiat o nouă procedură de achiziție pentru că așteptăm sentința finală. Dacă câștigăm în instanță va trebui să scoatem la licitație deschisă pentru suma de 1,3 milioane acele lucrări, iar dacă pierdem vom avea în mână o sentință cu care se pot începe din martie lucrările”, a mai spus Kereskenyi Gabor.
Situația a fost generată de către unii funcționari ai Primăriei Satu Mare, care în primă fază și-au dat acceptul, apoi s-au răzgândit. Iar prin decizia Judecătoriei Satu Mare se arată că nu au avut dreptate când s-au răzgândit și au blocat, practic, întregul proiect.
”Nimeni nu vrea să își asume nimic în țara asta. Știți foarte bine că începând de la un primar de comună până la un ministru se feresc să semneze anumite acte. Din păcate, ne-am lovit și noi de această situație. S-a refuzat viza de control financiar preventiv la aceste contracte, de către persoane care anterior au semnat acest lucru. Noi a trebuit să luăm act și am procedat ca atare. De aceea am ajuns în instanță”, a mai spus Kereskenyi.
Edilul șef sătmărean transmite un mesaj funcționarilor din Primăria Satu Mare: își asumă deciziile sau pot să plece.
”Problema este că dacă toată lumea va aștepta fără să încerce să ia o decizie și să își asume o răspundere și să așteptăm mereu o decizie a unei instanțe, atunci termenele se vor majora considerabil. Nu este sănătos ce se întâmplă, și este un fenomen național, nu unul caracteristic orașului nostru”, a conchis primarul municipiului Satu Mare.
Situația a fost generată de către unii funcționari ai Primăriei Satu Mare, care în primă fază și-au dat acceptul, apoi s-au răzgândit. Iar prin decizia Judecătoriei Satu Mare se arată că nu au avut dreptate când s-au răzgândit și au blocat, practic, întregul proiect.
”Nimeni nu vrea să își asume nimic în țara asta. Știți foarte bine că începând de la un primar de comună până la un ministru se feresc să semneze anumite acte. Din păcate, ne-am lovit și noi de această situație. S-a refuzat viza de control financiar preventiv la aceste contracte, de către persoane care anterior au semnat acest lucru. Noi a trebuit să luăm act și am procedat ca atare. De aceea am ajuns în instanță”, a mai spus Kereskenyi.
Edilul șef sătmărean transmite un mesaj funcționarilor din Primăria Satu Mare: își asumă deciziile sau pot să plece.
”Problema este că dacă toată lumea va aștepta fără să încerce să ia o decizie și să își asume o răspundere și să așteptăm mereu o decizie a unei instanțe, atunci termenele se vor majora considerabil. Nu este sănătos ce se întâmplă, și este un fenomen național, nu unul caracteristic orașului nostru”, a conchis primarul municipiului Satu Mare. Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. Zeci de liberali protestează chiar acum în fața sediului PNL Satu Mare. Scandări împotriva conducerii județene
Actualitate
BNS critică proiectul care ar permite investiții din Pilonul II în industria de apărare și cere retragerea acestuia
Actualitate
Șofer căutat de polițiști după ce a lovit trei mașini parcate și a fugit de la locul accidentului, în Satu Mare
Actualitate
Giorgio Trans: trei decenii pe drumurile Europei, pornite din Satu Mare
Actualitate
FOTO. Satu Mare pedalează. O nouă pistă de biciclete completează rețeaua din Satu Mare
Actualitate
Doi șoferi prinși băuți la volan în județul Satu Mare. Polițiștii au aplicat peste 200 de amenzi într-o singură zi
Actualitate
FOTO. Șofer sătmărean amendat cu zeci de mii de lei. L-au lăsat fără certificat și plăcuțe
Actualitate
Bătrână de 73 de ani, agresată de soțul de 77 de ani. Bărbatul ar fi incendiat locuința din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Bătaie între două familii, cu un cuțit scos în mijlocul scandalului, în Satu Mare. 400 de persoane la fața locului
Actualitate