Pompierii maghiari își oferă sprijinul. Pompierii români susțin că se descurcă la Moftin
Inspectorul șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), colonelul Daniel Dragne, a recunoscut astăzi că șefii instituției similare din Ungaria și-au oferit sprijinul pentru a ven...
Inspectorul șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), colonelul Daniel Dragne, a recunoscut astăzi că șefii instituției similare din Ungaria și-au oferit sprijinul pentru a veni în România și pentru a da o mână de ajutor.
Politicos, colonelul Dragne a precizat că România are toată tehnica necesară în ceea ce privește stingerea incendiului. Dar marea problemă o reprezintă captarea gazelor, sarcină de care se ocupă profesioniștii în astfel de intervenții de la SafetyBoss. Firma canadiană cu peste 500 de astfel de intervenții la activ.
”Colegii din Ungaria s-au oferit să ne sprijine dacă e nevoie. Dar noi nu vrem să stingem incendiul. Noi vrem să fie aprins și să îl reaprindem dacă se stinge. Soluțiile sunt de intervenție asupra sondei și nu de stingere”, a spus colonelul Dragne.
[gallery columns="2" size="full" ids="39289,39287,39286,39283,39282,39281,39280,39279,39290,39260"]
Șeful IGSU a explicat și de ce cazul de la Moftin este unul foarte atipic.
”Incendiile de sonde de gaz, în special, sunt mai atipice, datorită riscurilor pe care le comportă prin emanarea unor de gaze care pot deveni explozibile. (...) Scopul este să nu lăsăm cantitatea de gaz să se deplaseze necontrolat, spre localități. Scopul este ca el să se consume la nivelul sondei. Experții canadieni vor trebui să intre în sondă și să oprească”, a mai spus Dragne.
[gallery columns="1" size="full" ids="39288,39285,39284"]
Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că se încearcă rezolvarea cât mai rapidă a problemei, dar trebuie asigurată în egală măsură și securitatea personalului care intervine.
”Trebuie să găsim o balanță între viteza de reacție și siguranța cetățenilor. Discuția a fost să mergem cât mai rapid în rezolvarea problemei, dar nu pe siguranța oamenilor”, a spus Arafat.
Citește și
Actualitate
Cutremur, astăzi, în administrația locală! Unii consilieri din Satu Mare, obligați să aleagă: locul de muncă sau mandatul de ales local
Actualitate
Și-ar fi bătut soția după o nuntă, apoi a distrus mașina și gardul. Zilele acestea, în Satu Mare
Actualitate
FOTO. Tentativă la omor, în județul Satu Mare. Trei polițiști au prins suspectul, trimis astăzi în judecată
Actualitate
O femeie nu își permitea analizele de 574 de lei. O profesoară din Satu Mare i le-a plătit pe loc
Actualitate
FOTO. Ce acuzații i se aduc de către victime pompierului/antrenor de karate. Mai multe fete îl acuză de agresiune
Actualitate
FOTO/VIDEO. Șoferul care a fugit după accidentul ÎN LANȚ de pe DN19, prins de polițiști. Avea 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat!
Actualitate
Biciclist mort după impactul cu o autospecială SMURD, în județul Satu Mare. Familia mortului face acuzații
Actualitate
FOTO/VIDEO. Accident în lanț, cu 4 mașini și victimă, pe DN19. Ambulanță lovită între Satu Mare și Botiz, vinovatul a fugit
Actualitate
Parcarea etajată din Satu Mare vine cu reguli stricte. Ce nu au voie să facă șoferii și cât sunt amenzile
Actualitate