Începând cu 1 februarie, angajații care intră în concediu medical vor încasa venituri mai mici în luna respectivă, deoarece prima zi de concediu nu va mai fi plătită. Astfel, indiferent de durata concediului medical, salariatul va pierde contravaloarea unei zile de muncă.
Măsura aduce economii pentru companii în cazul concediilor medicale mai scurte de șase zile, întrucât angajatorii vor plăti cu o zi mai puțin. Concret, angajatul pierde aproximativ 120 de lei, deoarece prima zi de concediu nu va fi suportată nici de angajator, nici din bugetul public de sănătate.
În acest context, angajatorii vor achita doar zilele cuprinse între a doua și a șasea zi de concediu medical, iar indemnizația va fi suportată din bugetul CNAS abia începând cu a șaptea zi.
Specialiștii în resurse umane avertizează că această schimbare ar putea determina unii angajați să vină la muncă bolnavi, pentru a evita pierderea unei zile de salariu, ceea ce ar putea duce la îmbolnăvirea colegilor.
Pe de altă parte, reprezentanții Ministerului Sănătății susțin că măsura este justificată de numărul mare de concedii medicale fictive, în special cele de o singură zi, frecvent înregistrate lunea, joia sau înaintea sărbătorilor legale.