Meniu

Caută pe PresaSM

0

Primul oraş din țară în care fumatul ar putea fi interzis în parcuri şi în locurile de joacă

Emil Boc le-a pus gând rău fumătorilor. După ce a interzis focurile de artificii şi petardele în noaptea de Revelion, pentru a proteja animalele și mediul, edilul vine cu o altă propunere. Acesta vrea...

Primul oraş din țară în care fumatul ar putea fi interzis în parcuri şi în locurile de joacă

Emil Boc le-a pus gând rău fumătorilor. După ce a interzis focurile de artificii şi petardele în noaptea de Revelion, pentru a proteja animalele și mediul, edilul vine cu o altă propunere. Acesta vrea ca fumatul să fie interzis în parcuri şi în locurile de joacă. Clujul ar fi astfel primul oraş din România în care s-ar lua o astfel de măsură, titrează jurnaliștii de la Observator.

Deocamdată nu se ştie de când ar putea fi implementată o astfel de măsură în Cluj, însă primarul Emil Boc a declarat că în acest moment studiază cadrul legal prin care interzicerea fumatului în anumite locuri publice să se reglementeze la nivel local.

Sunt vizate parcurile şi toate locurile de joacă pentru copii, cum sunt şi cele dintre blocuri. Primarul spune că ar fi protejaţi nu doar cei care sunt nevoiţi acum să fumeze pasiv fumul celor care fumează în astfel de locuri, dar şi fumătorii, prin reducerea numărului de ţigări, având în vedere că spaţiul unde le pot folosi se va reduce drastic. Dacă va fi implementată iniţiativa, ar putea face din Cluj-Napoca primul oraş din România cu o asemenea legislaţie.

Declaraţiile lui Emil Boc vin în contextul în care Milano, unul dintre cele mai mari oraşe din Italia, a adoptat măsuri drastice împotriva fumatului în spaţiile publice. De la 1 ianuarie, fumatul e permis în aer liber doar la o distanţă de cel puţin 10 metri de alte persoane. Cei care nu se conformează pot primi amenzi de până la 240 de euro. 

La finalul anului trecut, Comisia Europeană venea cu o recomandare de interzicere a fumatului în spațiile exterioare. Recomandarea viza inclusiv țigările electronice. Măsura a fost criticată de proprietarii de baruri și terase de la noi din țară.

Citește și

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție
Actualitate

Am aflat când se deschide sezonul la ștrandul termal din Tășnad. Un nou sezon plin de surprize și distracție

acum 3 minute
Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri
Actualitate

Un nou supermarket se va construi în municipiul Satu Mare. Lângă Piața de Vechituri

acum 1 oră
Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 5 ore
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 17 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 22 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 22 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

17 aprilie 2026
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

17 aprilie 2026
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

17 aprilie 2026
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

17 aprilie 2026
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

17 aprilie 2026
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite