Meniu

Caută pe PresaSM

0

Pro Consumatori: Măștile fashion nu ne protejează împotriva SARS-CoV-2!

Asociaţia Pro Consumatori, organizaţie de utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor, avertizează că măștile fashion nu oferă protecţie împotriva bacteriilor şi virusurilor, ci...

Asociaţia Pro Consumatori, organizaţie de utilitate publică, membră a Organizaţiei Europene a Consumatorilor, avertizează că măștile fashion nu oferă protecţie împotriva bacteriilor şi virusurilor, ci doar împotriva inhalării prafului, polenului şi a picăturilor mari de salivă. Pro Consumatori cere o mai mare implicare din partea autorităților.

Una din 5 măști folosite de români este mască fashion, spun cei de la Asociația Pro Consumatori, care cer implicarea ministerului Sănătății pentru testarea acestor produse care au ajuns pe piața din țară.

"Asociația Pro Consumatori (APC), organizație de utilitate publică, membră a Organizației Europene a Consumatorilor (BEUC), cu o activitate neîntreruptă de peste 30 de ani în domeniul apărării drepturilor și intereselor economice ale consumatorilor, atrage atenția Ministerului Sănătății că în România se vând măști de protecție care induc în eroare consumatorii în privința protecției asigurate de aceste produse împotriva SARS-CoV-2. În actualul context sanitar de creștere alarmantă a numărului de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, fapt care a determinat impunerea purtării măștii de protecție în București și alte orașe mari ale țării, și în spațiile deschise, APC solicită instituțiilor statului român cu atribuții pe zona supravegherii pieței să verifice măștile de protecție respiratorie atât din punct de vedere al etichetării, cât și din punct de vedere al îndeplinirii parametrilor asumați de producător prin intermediul etichetei sau al ambalajului colectiv", se arată într-un comunicat al instituției.

Cu privire la măștile fashion, APC face următoarele precizări pentru consumatori:

-       sunt lavabile, reutilizabile și ajustabile,

-       nu oferă protecție împotriva bacteriilor și virusurilor,

-       oferă protecție doar împotriva inhalării prafului, polenului și stropirii cu picături mari de salivă,

-       nu protejează împotriva Covid-19,

-       nu sunt sterile,

-       nu sunt dispozitive medicale, adică nu îndeplinesc cerințele standardului SR EN 14683:2019,

-       nu sunt echipamente individuale de protecție, adică nu îndeplinesc cerințele standardului SR EN 149:2009.

Nu sunt singurele probleme reperate de către cei de la Asociația Pro Consumatori. Președintele Asociației atrage atenția că autoritățile noastre, până la această dată, nu au transmis nici măcar o alertă prin sistemul european cu privire la eventuale măști neconforme. Asta arată, spune președintele Pro Consumatori, că nu există o precupare din partea insitituțiilor cu atribuții în domeniu.

“România este în play-off-ul Uniunii Europene în privința importului de măști cu o valoare de 272 milioane de euro în primele șase luni de pandemie, însă până la această dată nu a transmis nici măcar o alertă pe platforma Safety Gate. Acest fapt demonstrează că nu există preocupare din partea instituțiilor statului român cu atribuții în domeniul materialelor sanitare pentru a asigura populației României măști conforme care să o protejeze împotriva infecției cu SARS-CoV-2. Costurile legate de testarea parametrilor de conformitate a măștilor de protecție respiratorie împotriva SARS-CoV-2 sunt insignifiante ca mărime pentru bugetul unei instituții ca Ministerul Sănătății, variind între 300 lei (determinarea rezistenței la stropire) și 650 lei (determinarea eficienței de filtrare bacteriană) pentru un tip de mască", precizează conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC

Președintele are și o recomandare pentru cei care doresc să își cumpere măști eficiente.

"Având în vedere că Ministerul Sănătății nu dorește testarea măștilor de protecție folosite de români în această perioadă, nu ne rămâne decât să citim eticheta și să plecăm de la premisa că anumiți producători sunt de bună credință și nu ne pun viața și sănătatea în pericol prin punerea la vânzare de măști neconforme. Folosiți numai măști fabricate în România pe eticheta cărora există mențiunea referitoare la parametrul eficiență de filtrare bacteriană sau cea referitoare la faptul că protejează împotriva SARS-CoV-2, ambele mențiuni fiind însoțite de specificarea standardului agreat la nivelul Uniunii Europene, respectiv SR EN 149 sau SR EN 14683”, precizează conf. univ. dr. Costel Stanciu, președinte APC

Citește și

FOTO/VIDEO. Procurorii au deschis dosar pentru ucidere din culpă după moartea copilului de 2 ani
Actualitate

FOTO/VIDEO. Procurorii au deschis dosar pentru ucidere din culpă după moartea copilului de 2 ani

acum 1 oră
VIDEO. Scandal la Liceul Sportiv din Satu Mare. Două eleve de clasa a VI-a s-au bătut, colegele filmau
Actualitate

VIDEO. Scandal la Liceul Sportiv din Satu Mare. Două eleve de clasa a VI-a s-au bătut, colegele filmau

acum 2 ore
FOTO/VIDEO. Cauzele care au dus la decesul micuțului de doi ani. Medicii au dat verdictul. Nu toboganul i-a adus sfârșitul
Actualitate

FOTO/VIDEO. Cauzele care au dus la decesul micuțului de doi ani. Medicii au dat verdictul. Nu toboganul i-a adus sfârșitul

acum 5 ore
FOTO/VIDEO. Cauzele incendiului de la hala de cereale, din județul Satu Mare. Intervenție riscantă pentru pompieri. Ce distrugeri au rezultat
Actualitate

FOTO/VIDEO. Cauzele incendiului de la hala de cereale, din județul Satu Mare. Intervenție riscantă pentru pompieri. Ce distrugeri au rezultat

acum 6 ore
FOTO/VIDEO. Noi detalii în cazul copilului (2 ani) mort de Ziua Orasului. Părinții, martori ai tragediei
Actualitate

FOTO/VIDEO. Noi detalii în cazul copilului (2 ani) mort de Ziua Orasului. Părinții, martori ai tragediei

acum 8 ore
FOTO/VIDEO. A doua tragedie din istoria Zilei Orașului Satu Mare. Un tânăr de 15 ani, mort în centrul orașului
Actualitate

FOTO/VIDEO. A doua tragedie din istoria Zilei Orașului Satu Mare. Un tânăr de 15 ani, mort în centrul orașului

acum 9 ore
FOTO/VIDEO. Incendiu puternic la o hală de depozitare a cerealelor. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incendiu puternic la o hală de depozitare a cerealelor. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

acum 9 ore
Reacția Primăriei Satu Mare, după tragedia din această seară de la Zilele Orașului Satu Mare
Actualitate

Reacția Primăriei Satu Mare, după tragedia din această seară de la Zilele Orașului Satu Mare

acum 17 ore
FOTO/VIDEO. Tragedie de Zilele Orașului. Un copil în vârstă de doi anișori a murit
Actualitate

FOTO/VIDEO. Tragedie de Zilele Orașului. Un copil în vârstă de doi anișori a murit

acum 18 ore
FOTO/VIDEO. Mii de sătmăreni au cântat și au dansat alături de Mario, Mira și Minelli în prima seară de concerte
Actualitate

FOTO/VIDEO. Mii de sătmăreni au cântat și au dansat alături de Mario, Mira și Minelli în prima seară de concerte

acum 18 ore
FOTO/VIDEO. Muzică, aglomerație și chef de distracție! Așa au început Zilele Orașului Satu Mare 2026
Actualitate

FOTO/VIDEO. Muzică, aglomerație și chef de distracție! Așa au început Zilele Orașului Satu Mare 2026

acum 23 ore
FOTOGALERIE. S-a deschis cel mai modern adăpost de câini din județul Satu Mare
Actualitate

FOTOGALERIE. S-a deschis cel mai modern adăpost de câini din județul Satu Mare

29 mai 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite