Meniu

Caută pe PresaSM

0

Procurorii au cerut arestarea preventivă a sătmărencei care și-a ucis iubitul. Femeia era sub control judiciar

La data de 02.02.2023 Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura ...

Procurorii au cerut arestarea preventivă a sătmărencei care și-a ucis iubitul. Femeia era sub control judiciar

La data de 02.02.2023 Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv în cazul sătmărencei care și-a ucis iubitul cu un cuțit de bucătărie. 

Iniţial dosarul penal în cauză a fost înregistrat la Parchetul de pe Iângă Judecătoria Satu Mare, unitate de parchet competentă din punct de vedere material şi teritorial să efectuează cercetări în raport de fapta iniţial sesizată, respectiv violenţă în familie. În acest context, la data de 27.01.2026 faţă de inculpată a fost dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.

Ulterior, la data de 29.01.2026 s-a dispus schimbarea incadrării juridice în infracţiunea de lovituri cauzatoare de moarte, având în vedere că a survenit decesul persoanei vătămate. În raport de noua încadrare juridică dosarul a declinat la data de 29.01.2026 către Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare. 

Pe baza probelor administrare, în cauză a fost dispusă la data de 02.02.2026 schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de omor, în cauză fiind formulată şi o propunere de înlocuire a măsurii controlului judiciar că măsura arestului preventiv.

La data de 02.02.2026, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a admis cererea parchetului şi a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului preventiv.

"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că în data de 26.01.2026 în timp ce se aflau la locuinţa comună, în dormitor, între inculpată şi persoana vătămată, aflaţi în relaţii asemănătoare celor dintre soţi, pe fondul consumului de băuturi alcoolice şi al geloziei, a izbucnit un scandal spontan. În acest context, bărbatul i-a aplicat concubinei sale, inculpată în prezentul dosar, o lovitură cu un pumn la nivelul feţei. Pe fondul furiei, aflându-se sub imperiul unei emoţii puternice, inculpata a acţionat cu intenţia de a-i suprima viaţa partenerului, sens în care i-a aplicat o lovitură cu un cuţit de bucătărie de 23 de cm şi lamă de 13 cm în partea stângă a toracelui, zonă vitală, cauzându-i leziuni fizice care, în cele din urmă, au condus condus la decesul acestuia la data de 28.01.2026", explică procurorii. 

Citește și

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 11 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 16 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 17 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 18 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 19 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 20 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 21 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 21 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

acum 22 ore
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

acum 23 ore
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

acum 23 ore
Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu
Actualitate

Dosar DNA. Fermierul din județul Satu Mare care făcea bani grei din pix, la propriu

acum 23 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite