Consiliul Județean Satu Mare, alături de Instituția Prefectului – Județul Satu Mare, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Certeze, Primăria și Consiliul Local Negrești Oaș, precum și Casa de Cultură Negrești Oaș, organizează duminică, 3 mai, cea de-a LXVIII-a ediție a Festivalului Folcloric „Sâmbra Oilor”.
Evenimentul va avea loc pe dealul dintre Huta Certeze și Moișeni, un spațiu cu profundă încărcătură simbolică pentru Țara Oașului .
Considerată una dintre cele mai reprezentative manifestări ale patrimoniului cultural imaterial din nord-vestul României, „Sâmbra Oilor” reunește anual mii de participanți, localnici și vizitatori deopotrivă, atrași de autenticitatea unui obicei păstrat cu consecvență de-a lungul generațiilor.
Programul zilei va debuta la ora 11:00 cu momente artistice susținute de formații și ansambluri folclorice, ceterași și zongorași, precum și țâpuritori, reprezentativi pentru Țara Oașului și Zona Codrului.
Deschiderea oficială este programată la ora 13:00, urmată de unul dintre cele mai importante momente ale sărbătorii – măsurișul laptelui și sfințirea turmelor de oi.
Invitatul special al acestei ediții este îndrăgitul interpret de muzică populară Aurel Tămaș, care va urca pe scenă în cadrul programului artistic, oferind publicului un moment deosebit.
Un element deosebit al ediției din acest an îl reprezintă participarea internațională, prin prezența Asociației „Vocea Diasporei Române în Franța”, condusă de președinta Maria Moiș. Aceștia vor evolua în cadrul programului artistic cu un grup de tâpuritoare și copii cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, acompaniați și coordonați de ceterașul Dani Cânța.
De asemenea, la eveniment va fi prezentă o delegație oficială din Franța, în frunte cu primarul orașului Gagny, Rolin Cranoly.
Programul artistic va continua până în jurul orei 18:00, oferind publicului o incursiune autentică în tradițiile și valorile locale.
Cunoscut și sub denumirea de „Ruptul Sterpelor”, obiceiul are la bază o practică străveche prin care, după primul muls al oilor, cantitatea de lapte este măsurată și împărțită între proprietari. „
Sâmbra Oilor” rămâne nu doar un moment de referință pentru comunitățile oșenești, ci și o expresie vie a identității locale, în care tradițiile pastorale, muzica și dansul popular se împletesc într-un eveniment de amploare, deschis publicului larg.