Meniu

Caută pe PresaSM

0

Următorul Campionat Mondial de Fotbal va avea loc în 2030: Ce trebuie să facă România de acum?

Cei care nu învață din greșeli sunt condamnați să le repete iar România nu trebuie să cadă în această capcană. O serie aparent nesfârșită de calificări ratate la turneele finale au dus la apatie și de...

Următorul Campionat Mondial de Fotbal va avea loc în 2030: Ce trebuie să facă România de acum?

Cei care nu învață din greșeli sunt condamnați să le repete iar România nu trebuie să cadă în această capcană. O serie aparent nesfârșită de calificări ratate la turneele finale au dus la apatie și dezamăgire în rândul fanilor. Faptul că nu am reușit calificarea nici măcar atunci când am avut grupe ușoare nu face decât să adâncească disperarea. Vestea bună este că avem 4 ani până la Campionatul Mondial de Fotbal din 2030, timp suficient să luăm măsurile necesare pentru calificare.

30 de ani de așteptare și greșeli

Ghinionul a jucat un mic rol în faptul că naționala României nu s-a mai calificat la un Campionat Mondial din 1998. Din păcate, există o mulțime de alte motive care au dus la această situație nefericită, și multe dintre ele pot fi remediate. Schimbarea în bine nu poate veni doar din entuziasm și conjuncturi favorabile, ci dintr-o strategie coerentă ce începe prin identificarea și rezolvarea greșelilor.

Câteva erori fundamentale ies în evidență și ar trebui rezolvate cu prioritate:

Greșeală

Efecte

Soluție pentru 2030

Schimbarea frecventă a antrenorilor

Lipsă de continuitate

Proiect pe minimum 4 ani

Investiții slabe în academii

Puțini jucători de top

Finanțare și standarde moderne

Accent pe rezultate imediate

Dezvoltare minimă

Strategie pe termen lung

Infrastructură insuficientă

Nivel scăzut de pregătire

Centre regionale moderne

Antrenorul echipei naționale are nevoie de timp

Schimbările prea dese ale antrenorului după campanii de calificare ratate sau chiar după un meci slab au compromis șansa echipei naționale. Gheorghe Hagi a revenit la cârma echipei cu scopul de a o pregăti pentru calificarea la EURO 2028 și Campionatul Mondial 2030. Nu este prima dată când Regele antrenează naționala, dar acum are mai multă experiență și trebuie să i se dea mai mult timp.  

Hagi este cel mai respectat om de fotbal din România, iar academia sa a pregătit în ultimul deceniu o generație competitivă. Aceste două calități îi dau șansa de a promova jucători capabili fără să se teamă că va fi criticat după orice meci slab. Faptul ca a fost desemnat antrenorul naționalei este un prim semn bun; rămâne este să i se dea șansa de a construi o echipă competitivă pentru Mondial.

Spania este un exemplu de urmat pentru România

Spania a dominat fotbalul mondial între anii 2008 și 2021, cu o generație de aur construită în ani de zile. Inevitabil, jucătorii emblematici care au adus multiple trofee europene și mondiale au îmbătrânit și au fost înlocuiți cu jucători tineri. Au urmat câțiva ani de reconstrucție, fără rezultate remarcabile, dar federația spaniolă a avut răbdare, iar victoriile la cel mai înalt nivel au urmat natural. 

Spania este în prezent principala favorită la câștigarea Campionatului Mondial din 2030 la toate casele de pariuri. Dacă ne uităm la portaluri de experți precum https://legalbet.ro/centrul-de-pariere/turnee/cupa-mondiala/, care analizează cotele și ofertele bookmakerilor pentru CM 2026, putem observa că Spania are o cotă de aproximativ 5.00 pentru câștigarea Mondialului, devansând Franța, Brazilia, Argentina și alte naționale de top.

Academiile trebuie să fie prioritatea

Viitorul fotbalului românesc se construiește cu jucători tineri, iar succesul la Campionatului Mondial din 2030 depinde de academii. România produce tot mai puțini jucători extraordinari, deși există talente uriaș în rândul tinerilor. Momentul critic intervine în pregătirea copiilor între 12 și 18 ani, unde rolul academiilor de fotbal este decisiv.

Exceptând academia lui Gheorghe Hagi care a produs rezultate constante ani de-a rândul, fotbalul românesc nu a excelat la acest capitol. Echipele din prima și a doua divizie nu au răbdare și uneori resursele să dezvolte astfel de proiecte pe termen lung. FRF trebuie să își asume acest rol și să preia inițiativa pentru ca tinerii jucători să aibă șansa de a atinge potențialul maxim.

Una dintre primele măsuri trebuie să fie introducerea de standarde obligatorii în pregătirea jucătorilor. Investițiile trebuie să crească în antrenori cât și în fotbaliști, dar acestea trebuie oferite academiilor performante. Schimburile de experiență cu academii similare din vestul Europei, plus un scouting mai bun la nivel rural sunt alte măsuri pe care Federația Româna de fotbal trebuie să le ia rapid.

Infrastructura și mentalitatea, eternele probleme

Cel mai bun exemplu de investiție pe termen lung este cel în infrastructura, de la baze sportive, la terenuri sintetice și săli de antrenament moderne. Investițiile de azi nu dau rezultate mâine ci peste mulți ani, dar asta nu le face cu nimic mai puțin importante. Pentru generația de mâine, antrenorii reprezintă nu doar pe preparatori fizici și tacticieni, dar și modele de urmat. Cu Gheorghe Hagi la cârma naționalei, cel puțin fundamentul este solid, mai e nevoie doar de muncă și perseverență.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite