"Inițiativa propune ca, prin lege, să se aprobe executarea obiectivului de investiții Autostrada Nordului, pe ruta: Vama Petea - Satu Mare - Baia Mare - Dej - Bistrița - Vatra Dornei - Suceava," se arată în proiect.Parlamentarii mai spun că au optat pentru adoptarea unei legi în ceea ce privește autostrada Nordului pentru că restul proiectelor care ar urma să lege nordul țării de occident trenează, chiar și drumul expres Someș este propus pentru realizare doar după 2028. Parlamentarii apreciază faptul că autostrada este necesară pentru dezvoltarea economică a zonelor, pentru asigurarea migrației forței de muncă și pentru transportul de marfă. Autostrada va determina creșterea turismului și va asigura mobilitate crescută pentru elevi și studenți. Inițiatorii mai subliniază și faptul că existența autostrăzii va duce la reducerea numărului de accidente mortale, dar și faptul că până acum unele dintre județe au stagnat economic din cauza lipsei de infrastructură rutieră. În ceea ce privește realizarea obiectivului investițional, responsabil este Ministerul Transporturilor, iar finanțarea ar urma să vină din fonduri de la bugetul de stat, fonduri europene sau credite externe. Dacă legea este adoptată în forma sa actuală, autostrada ar trebui construită în următorii patru ani de zile, se mai arată în proiect.
Proiectul autostrăzii Nordului, spre Satu Mare, depus la Senat
Proiectul pentru autostrada Nordului a fost depus oficial la Senat, ca primă cameră sesizată. Parlamentarii încearcă astfel să oblige guvernele să realizeze legătura dintre Moldova, Ardeal și Ungaria....
Proiectul pentru autostrada Nordului a fost depus oficial la Senat, ca primă cameră sesizată. Parlamentarii încearcă astfel să oblige guvernele să realizeze legătura dintre Moldova, Ardeal și Ungaria.
Proiectul pentru autostrada Nordului a fost depus la Senat, iar parlamentarii așteaptă avizele din partea Consiliului Economic, Consiliului Legislativ, dar și din partea Guvernului. Camera Superioară este în acest caz prima sesizată, iar inițiatorii, politicieni de la mai multe partide, speră ca astfel să oblige executivele să pună în aplicare proiectul.
Citește și
Actualitate
Investigator sub acoperire, tranzacție de mii de euro și droguri de mare risc la Satu Mare
Actualitate
Sătmărenii pot obține și acum gratuit cartea electronică de identitate. Interesul, în creștere
Actualitate
FOTO. Plan Roșu de intervenție în județul vecin, după un incendiu la un spital. Focul, provocat de o pacientă
Actualitate
FOTO. Cât va costa ORA de parcare în noua parcare etajată din Satu Mare. ”Mai puțin decât în Oradea sau Cluj”
Actualitate
FOTO. Paradox pe calea ferată spre Satu Mare: cușete ultramoderne, dar călătorii spun că le preferă pe cele vechi
Actualitate
Caz incredibil la Satu Mare după o bătaie violentă. A spus că a văzut totul, apoi că n-a văzut nimic. A „dispărut” înainte de poligraf
Actualitate
Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare
Actualitate
Sătmărean dispărut de acasă. Familia și polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate
FOTO. Pacientă în stare gravă, transferată cu elicopterul la Satu Mare. Are nevoie de „plămân artificial”
Actualitate
Tânăr prins băut la volan pe drumurile din Satu Mare. Alți șoferi s-au ales cu amenzi usturătoare
Actualitate
Tânărul din Oaș s-a urcat la volan chiar dacă nu avea permis. A ajuns cu mașina direct într-un magazin
Actualitate