Meniu

Caută pe PresaSM

0

Promoții false într-un supermarket din Satu Mare. Prejudiciu de milioane, trei tineri săltați de polițiști

Trei tineri din municipiul Satu Mare sunt acuzați de polițiști de delapidare. Prejudiciul se ridică la câteva milioane de lei. Metoda a fost relativ simplă: cei trei tineri nu ar fi respectat promoții...

Promoții false într-un supermarket din Satu Mare. Prejudiciu de milioane, trei tineri săltați de polițiști

Trei tineri din municipiul Satu Mare sunt acuzați de polițiști de delapidare. Prejudiciul se ridică la câteva milioane de lei. Metoda a fost relativ simplă: cei trei tineri nu ar fi respectat promoțiile decise de către superiori, iar diferența de bani și-ar fi însușit-o. Cei trei suspecți mai sunt acuzați că au făcut fapte ilegale și privind gestiunea stocurilor.

Concret, la data de 23 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare-Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au întocmit un dosar penal, în cadrul căruia se efectuează cercetări față de trei persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că trei persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 23 de ani, angajate în mai multe puncte de lucru ale unei societăți comerciale din municipiul Satu Mare nu ar fi respectat procedurile interne cu privire la promoțiile unui produs și gestiunea stocurilor, rezultând un prejudiciu de peste 3.270.000 de lei.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Citește și

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi
Actualitate

Scandal violent într-un bar din Carei: un individ a înjunghiat un bărbat în plină zi

acum 1 oră
FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri
Actualitate

FOTO. Pieton în stare gravă, lovit de un BMW pe ”zebră”. Mașina s-a oprit după 54 de metri

acum 13 ore
LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei
Actualitate

LISTĂ. Prețurile carburanților continuă să scadă în Satu Mare. Motorina scade sub 9 lei, benzina scade spre 8 lei

acum 18 ore
FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!
Actualitate

FOTOGALERIE. Invazie de persoane fără adăpost pe malul Someșului, în zona de picnic din Satu Mare!

acum 19 ore
Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren
Actualitate

Mii de hectare, în special livezi, afectate de îngheț la Satu Mare. Se vor face verificări în teren

acum 20 ore
Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 
Actualitate

Fugar din Satu Mare, identificat în Belgia! Adus ASTĂZI sub escortă în arestul IPJ Satu Mare 

acum 21 ore
SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni
Actualitate

SATU MARE. Fără permis, a intrat cu ATV-ul într-o mașină. Două victime și o gafă făcută de mulți sătmăreni

acum 22 ore
Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control
Actualitate

Amenzi de mii de lei pentru crescătorii din animale dintr-o localitatea sătmăreană. DSVSA a fost în control

acum 23 ore
Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA
Actualitate

Controalele înainte de Paște la Satu Mare s-au lăsat cu amenzi consistente. Ce nereguli au găsit cei de la DSVSA

acum 23 ore
FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar
Actualitate

FOTO. Accident pe DN19, Satu Mare - Baia Mare. Impact între un autoturism și un microbuz școlar

17 aprilie 2026
Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen
Actualitate

Incident grav la un mare spital din țară. Un bărbat a furat o țeavă şi un robinet și a lăsat pacienții de la ATI fără oxigen

17 aprilie 2026
Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile
Actualitate

Cum va fi vremea în weekend la Satu Mare. Când scad, din nou, temperaturile

17 aprilie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite