RAZII în Satu Mare! ZECI de persoane PRINSE în flagrant în timp ce aruncau DEȘEURI
Zeci de persoane au fost surprinse de reprezentanții Primăriei Satu Mare în timp ce aruncau deșeuri în zona lacului Cubic. Acesta este doar începutul, susține conducerea Poliției Locale, acțiunea urmâ...
Zeci de persoane au fost surprinse de reprezentanții Primăriei Satu Mare în timp ce aruncau deșeuri în zona lacului Cubic. Acesta este doar începutul, susține conducerea Poliției Locale, acțiunea urmând să fie extinsă în tot municipiul!
”În perioada 02.08 - 22.08.2016, poliţiştii locali au efectuat mai multe verificări în zona lacului Cubic în vederea depistării persoanelor care efectuează depozitări ilegale în această locaţie, ocazie cu care au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1.500 lei”, se arată în comunicatul Poliției Locale.
Reprezentanții Poliției Locale susțin că astfel de acțiuni vor continua până la diminuarea sau eliminarea fenomenului.
”Astfel de acţiuni vor fi efectuate şi în alte zone ale municipiului pentru combaterea acestui fenomen, astfel încât cetăţenii să conştientizeze faptul că trebuie respectate normele legale privind ordinea şi curăţenia în municipiul Satu Mare. Menţionăm că în conformitate cu prevederile H.C.L. 33/2011 (modificată), amenzile pentru depozitări ilegale a deşeurilor de orice fel sunt cuprinse între 500 şi 2.500 lei”, se mai arată în sursa citată.
Citește și
Actualitate
FOTO. O nouă mobilizare la frontiera cu Ungaria. Polițiști, jandarmi și vameși, sute de persoane verificate
Actualitate
FOTO. Cu ce marfă ”de fițe” a fost prins un șofer pe șoselele județului Satu Mare
Actualitate
A doua dronă doborâtă în România! Un pilot român de F-16 a neutralizat o nouă țintă aeriană în apropierea Deltei Dunării
Actualitate
Adolescent de 14 ani, inconștient după un conflict în Parcul Turnul Pompierilor. Poliția a deschis dosar penal
Actualitate
FOTO. Accident cumplit în județul vecin. Motocilist mort după ce s-a izbit de un copac și un microbuz
Actualitate
ANALIZĂ. Fake news-ul cu „taxa pe apa din fântâni”. Ce spune, de fapt, proiectul și de unde a pornit dezinformarea
Actualitate
FOTO. Poliția explică accidentul cu victime din Supur. Un TIR a proiectat o mașină în șanț
Actualitate
Proaspăt șofer, prins băut la volan în centrul Sătmarului. N-a fost singurul care a călcat pe bec
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. Un biciclist a ajuns la spital. S-a lovit de mașina condusă de un tânăr șofer
Actualitate