FOTO/VIDEO. Răzvan Rentea a făcut primele declarații în procesul triplei crimei de la Apa
Astăzi, de la ora 10.00, la Tribunalul Satu Mare, a început procesul triplei crime de la Apa. Răzvan Mircea Rentea, acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare de uciderea părinț...
Astăzi, de la ora 10.00, la Tribunalul Satu Mare, a început procesul triplei crime de la Apa. Răzvan Mircea Rentea, acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare de uciderea părinților Gheorghe și Niculina Rentea, respectiv a bunicii Viorica Apan, a venit însoțit de forțele de ordine, respectiv de un avocat din oficiu.
La termenul de astăzi s-au prezentat și mai mulți membri ai familiei sale, însoțiți de avocați.
Rentea i-a spus judecătorului de caz că nu și-a omorât familia. Acesta a spus că după ora 20.00, când a părăsit casa părintească, părinții și bunica ar fi fost in viață. Rentea a spus că a urcat să se schimbe la etajul casei, iar mai apoi a plecat spre municipiul Satu Mare.
Acesta a invocat în apărarea sa faptul că a lăsat mașina tatălui într-o anumită poziție în curtea casei. A doua zi aceasta ar fi fost găsită în altă poziție. Acesta susține că un posibil autor ar fi un bărbat de etnie rromă, care ar fi fost la domiciliul părinților.
Rentea a mai spus că nu avea cum să îl omoare pe tatăl său fără ca acesta să nu îl vadă, dată fiind topografia casei. Mai exact, distanța mare dintre ieșirea din casă și locul în care a fost ucis.
Procurorul de caz l-a întrebat de ce și-a schimbat des declarațiile. Rentea a spus că ar fi fost făcute presiuni asupra lui.
Citește și
Actualitate
Tragedie după finala Campionatului Mondial. ”Șofer” de 17 ani, beat și fără permis! Un adolescent de 17 ani a murit, duba s-a răsturnat
Actualitate
FOTO|VIDEO. Poliția explică modul în care s-a produs accidentul de la Podul Golescu. Biciclist lovit de o mașină
Actualitate
Fără stres după accident: service-ul auto care se ocupă de asigurări, acte și îți oferă mașină la schimb
Actualitate
FOTO/VIDEO. Biciclist lovit de un SUV la coborârea de pe Podul Golescu, în municipiul Satu Mare. Șoferul: ”Pur și simplu nu l-am văzut”
Actualitate
Weekend cu dosare penale pe șoselele din județul Satu Mare. Zeci de șoferi lăsați fără permise
Actualitate
Abia și-a făcut buletinul, dar are deja explicații de dat în fața polițiștilor sătmăreni. Totul după o ”aventură” cu ATV-ul pe străzile din sat
Actualitate
Accident de muncă într-o hală din Satu Mare. Un angajat a fost rănit
Actualitate
VIDEO. Moment teribil surprins într-o intersecție din țară. Copil, la un pas să fie spulberat de mașină
Actualitate
Vreme schimbătoare în următoarele două săptămâni la Satu Mare. Când se încălzește, din nou, vremea
Actualitate