Pentru a reduce acest fenomen, Organizația Salvați Copiii a donat Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare un monitor de funcții vitale și o unitate de fototerapie. Este a doua donație pe care Salvați Copiii România o face Spitalului Județean Satu Mare.
La eveniment au fost prezenți ambasadorul campaniei de reducere a mortalității infantile Salvați Copiii România, Amalia Năstase, dar și președintele executiv al organizației, Gabriela Alexandrescu, alături de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, și managerul Spitalului Județean Satu Mare, Adrian Marc.
Amalia Năstase a mai fost la Satu Mare în decembrie 2014, atunci când Organizația Salvați Copiii, a donat secției de Neonatologie un incubator de ultimă generației.
La fiecare șase ore, un copil mai mic de un an moare. Țara noastră se menține pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalității infantile de 7,3 la 1000 de copii născuți vii în 2016, cauza principală fiind nașterile premature. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame și copii și dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante. Câteodată, ca să salvezi o viață este nevoie doar de un gest.
În România existã, în continuare, zeci de secții de nou-născuți în care copiii născuți înainte de termen se sting pentru că nu există suficiente incubatoare, în care eforturile medicilor sunt zădărnicite de lipsa unor minime dotări. De aceea, „Salvati Copiii România” continuă programul de dotare cu incubatoare a maternităților din România, prin campania de strângere de fonduri. Satu Mare, în topul național la mortalitate infantilă. Explicațiile medicilor din Spitalul Județean
Județul Satu Mare are o rată a mortalității infantile de 11,4 la mie, mai mare decât media națională, care este de 7,6 la mie. Mai mult, directorul medical al Spitalului Județean, dr. Paula Mare, a pr...
Județul Satu Mare are o rată a mortalității infantile de 11,4 la mie, mai mare decât media națională, care este de 7,6 la mie. Mai mult, directorul medical al Spitalului Județean, dr. Paula Mare, a precizat că la Satu Mare se nasc și bebeluși cu malformații genetice rare, care au fost depistate clinic la Satu Mare.
Rata mare a mortalității infantile se explică prin educația precară a unor mame care provin din medii defavorizate, care se prezintă la medic când este prea târziu și nu se poate face aproape nimic, este de părere managerul Spitalului Județean Satu Mare, Adrian Marc. Acesta a precizat că se impune o educație în rândul acestor mame, fapt care va duce implicit la scăderea cazurilor de mortalitate infantilă.
Pentru a reduce acest fenomen, Organizația Salvați Copiii a donat Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare un monitor de funcții vitale și o unitate de fototerapie. Este a doua donație pe care Salvați Copiii România o face Spitalului Județean Satu Mare.
La eveniment au fost prezenți ambasadorul campaniei de reducere a mortalității infantile Salvați Copiii România, Amalia Năstase, dar și președintele executiv al organizației, Gabriela Alexandrescu, alături de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, și managerul Spitalului Județean Satu Mare, Adrian Marc.
Amalia Năstase a mai fost la Satu Mare în decembrie 2014, atunci când Organizația Salvați Copiii, a donat secției de Neonatologie un incubator de ultimă generației.
La fiecare șase ore, un copil mai mic de un an moare. Țara noastră se menține pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalității infantile de 7,3 la 1000 de copii născuți vii în 2016, cauza principală fiind nașterile premature. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame și copii și dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante. Câteodată, ca să salvezi o viață este nevoie doar de un gest.
În România existã, în continuare, zeci de secții de nou-născuți în care copiii născuți înainte de termen se sting pentru că nu există suficiente incubatoare, în care eforturile medicilor sunt zădărnicite de lipsa unor minime dotări. De aceea, „Salvati Copiii România” continuă programul de dotare cu incubatoare a maternităților din România, prin campania de strângere de fonduri.
Pentru a reduce acest fenomen, Organizația Salvați Copiii a donat Secției de Neonatologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare un monitor de funcții vitale și o unitate de fototerapie. Este a doua donație pe care Salvați Copiii România o face Spitalului Județean Satu Mare.
La eveniment au fost prezenți ambasadorul campaniei de reducere a mortalității infantile Salvați Copiii România, Amalia Năstase, dar și președintele executiv al organizației, Gabriela Alexandrescu, alături de președintele Consiliului Județean Satu Mare, Pataki Csaba, și managerul Spitalului Județean Satu Mare, Adrian Marc.
Amalia Năstase a mai fost la Satu Mare în decembrie 2014, atunci când Organizația Salvați Copiii, a donat secției de Neonatologie un incubator de ultimă generației.
La fiecare șase ore, un copil mai mic de un an moare. Țara noastră se menține pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o rată a mortalității infantile de 7,3 la 1000 de copii născuți vii în 2016, cauza principală fiind nașterile premature. O treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe suport pentru mame și copii și dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante. Câteodată, ca să salvezi o viață este nevoie doar de un gest.
În România existã, în continuare, zeci de secții de nou-născuți în care copiii născuți înainte de termen se sting pentru că nu există suficiente incubatoare, în care eforturile medicilor sunt zădărnicite de lipsa unor minime dotări. De aceea, „Salvati Copiii România” continuă programul de dotare cu incubatoare a maternităților din România, prin campania de strângere de fonduri. Citește și
Actualitate
O femeie a vrut să se arunce în Someș, în județul Satu Mare. A fost oprită de iubit, la timp
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendiu puternic la Sâi. Au ars 120 de baloți de paie. Pompierii avertizează sătmărenii
Actualitate
Incident incredibil la Mănăstirea Bixad. Șofer băut, a lovit cu duba o persoană în scaun rulant
Actualitate
Noapte de coșmar după botez. Și-a luat bebelușul și a fugit la părinți, soțul a venit și a spart geamul
Actualitate
Primarul Kereskenyi: ”Primăria nu cedează șantajului. Beny Alex vrea 26 milioane de lei din banii sătmărenilor pentru ștrandul pe care l-a distrus”
Actualitate
FOTO/VIDEO. Liber la demenți! Incendii provocate de inconștienți în mai multe zone din județul Satu Mare
Actualitate
FOTO. Filtre pe drumurile sătmărene ce duc către frontiera cu Ungaria. Sute de mașini verificate, amenzi de mii de lei
Actualitate
Focare de hepatită A în mai multe localități din județul Satu Mare. Zeci de cazuri raportate într-o singură lună
Actualitate
FOTO. Beneficiile apei termale de la Tășnad sunt de neegalat
Actualitate